Sfinții Împărați Constantin și Elena, cinstiți la Constanța

413
Sfinții Împărați Constantin și Elena, cinstiți la Constanța - constantin537ielena-1558084630.jpg

Articole de la același autor

Cu binecuvântarea IPS Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului, duminică, 19 mai, IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va oficia Sfânta Liturghie la biserica "Sfinții Împărați Constantin și Elena" din parohia Florica (Argeș), slujbă urmată de Taina Sfântului Botez pentru prunca Ana, al șaptelea copil al pr. Alexandru Panciuc (originar din Bucovina de nord) și al preotesei Olga (originară din Basarabia). Părintele Alexandru Panciuc este doctor în Teologie al Universității "Ovidius" și inspector în Departamentul Social al arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului.


Tot duminică, de la ora 16.00, ierarhul nostru va oficia Taina Sfântului Maslu la biserica "Sfinții Împărați Constantin și Elena" din Medgidia. Aici va fi adus spre cinstire veșmântul Sfintei Mucenițe Filofteia de la Curtea de Argeș, începând de duminică, ora 8.30, până marți, 21 mai, ora 15.00. 


Sfinții Mari Împărați și întocmai cu Apostolii Constantin și mama sa, Elena


Pe 21 mai, Biserica Ortodoxă îi cinstește pe Sfinții Mari Împărați și întocmai cu Apostolii Constantin și mama sa, Elena. 
Cu acest prilej, în seara zilei de duminică, 19 mai, de la ora 18.00, la Casa de Cultură din Constanța se va desfășura Festivalul Național de Artă Corală. Acesta va cuprinde două secțiuni: muzică religioasă și folclor.


Concertele vor fi susținute de către corala "Armonia" a Arhiepiscopiei Tomisului, Grupul bizantin "Sfântul Ierarh Vasile cel Mare" al parohiei "Sf. Vasile" din Constanța, Corala "Sf. Ap. Andrei" a protopopiatului Fetești precum și de Corala "Sfinții Îngeri" a parohiei "Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil" din Constanța.
Evenimentul este organizat de către Arhiepiscopia Tomisului în colaborare cu Casa de Cultură.
Intrarea va fi liberă.


Luni, 20 mai, de la ora 18.00, Arhiepiscopul Tomisului va conduce procesiunea cu moaștele Sfinților Pantelimon, Epictet și Astion, Zotic, Atal, Camasie și Filip de la Niculițel ce va pleca de la Catedrala arhiepiscopală "Sfinții Apostoli Petru și Pavel" la biserica "Sf. Împărați Constantin și Elena I" din Constanța, pe traseul: Str. Arhiepiscopiei, Bdul. Regina Elisabeta - Str. Termele Romane - Str. Traian - Str. Mircea cel Bătrân – Bdul. Mamaia – Str. Mihai Viteazu – Str. Călugăreni – Str. Ștefan Mihăileanu – biserica "Sf. Împărați Constantin și Elena I" (str. Mihăileanu, nr. 104).


Marți, 21 mai 2019, de la ora 8.45, IPS Teodosie va oficia Sfânta Liturghie la biserica "Sf. Împărați Constantin și Elena I" din Constanța, așezământ de cult care își cinstește ocrotitorii spirituali.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Joi, 24 Ianuarie 2019
Stire din Cultură-Educație : Hram la mănăstirea 23 August
Pagina a fost generata in 1.1009 secunde