Senatul a respins ordonanța care amână dublarea alocațiilor pentru copii

164
Senatul a respins ordonanța care amână dublarea alocațiilor pentru copii - copii-1580760826.jpg

Articole recomandate

Senatul a respins, luni, ca prim for legislativ sesizat, Ordonanța de Urgență a Guvernului ce amână intrarea în vigoare, cu șase luni, a Legii care dublează alocațiile pentru copii la 300 de lei.


Pentru respingere au votat 95 de senatori iar împotrivă s-au exprimat 14.


Anterior, Comisia pentru muncă a Senatului a dat raport de respingere asupra actului normativ inițiat de Guvern.


În luna decembrie a anului trecut, Camera Deputaților a votat, decizional, propunerea legislativă care prevede dublarea alocației pentru copiii între 2 și 18 ani, sumă care ajunge la 300 de lei, respectiv la 600 de lei pentru copiii cu handicap.


Legea a fost promulgată de președintele Klaus Iohannis pe 14 ianuarie.


Ulterior, Guvernul a aprobat o ordonanță de urgență pentru prorogarea termenului de intrare în vigoare a legii până la 1 august, odată cu rectificarea bugetară.


Senatul este primul for legislativ sesizat, decizională fiind Camera Deputaților.




Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.7661 secunde