Secretele Constanței. Cum s-au tras sforile în cazul cinematografului "Popular"

2263

Articole de la același autor

Imobile realizate la sfârșitul secolului XIX, în Constanța, ale căror începuturi sunt ascunse în documente prăfuite din arhive. Este cazul, de exemplu, al Casei Abdulhaman Abdul Halim, realizată de unul dintre membrii marcați ai comunității turce de la malul mării, dar și al Casei Teodorou Rousou, exemplu evident, și astăzi, al încălcării autorizației de construire. 


"Constanța multietnică și monumentele sale. Date noi privind patrimoniul arhitectural al principalelor comunități etnice ale orașului istoric" a fost una dintre temele discutate în cadrul Sesiunii anuale de comunicări științifice a Institutului Național al Patrimoniului, desfășurate în perioada 11 - 12 decembrie, la sediul instituției. 


Datele noi au fost extrase de specialiștii institutului Daniela Mihai, Florentina Udrea, Adriana Speteanu și Andreea Pop din arhivele Direcției de Cultură Județeană Constanța și ale INP, dar și din documentele deținute de Direcția Județeană Constanța a Arhivelor Naționale. Iar printre "surprizele" descoperite cu ocazia inventarierii imobilelor realizate, la nivelul Constanței de sfârșit de secol XIX s-au numărat și documentele care arată trecutul imobilului situat la intersecția Bulevardului Tomis cu strada Negru Vodă, numărul 46. Cunoscut constănțenilor mai degrabă ca sediul hotelului Regal și al fostului cinematograf "Popular", specialiștii INP au scos la iveală că imobilul a fost construit de unul dintre oamenii de vază ai comunității turco-tătare, și anume Abdulhaman Abdul Halim. 


O arhivă excepțională 
"Am găsit o arhivă excepțională la Constanța. Am scanat în neștire, 1.200 de documente, 35 de obiective documentate, dintre care 17 au dispărut deja înainte de 1989. Am încercat să clarificăm aspecte privind datarea și evoluția imobilelor aparținând comunităților. Am găsit și o statistică interesantă, care arată că în jurul lui 1880 populația la Constanța era majoritară turco-tătară, după cum consemnează documentele primăriei. Una dintre surprizele inventarierii a fost Casa Abdulhaman Abdul Halim, amplasată pe B-dul Tomis", a arătat Daniela Mihai, reprezentant INP. 


"Abdul Halim primește autorizația de construire a unei case în anul 1896, la intersecția străzii Carol cu strada Fructelor (actuale Tomis și Negru Vodă), ridicarea ei realizându-se la sfârșitul secolului al XIX-lea. Clădirea cu subsol, parter, etaj și mansardă prezintă fațade bogat decorate în stil eclectic. Existentă și astăzi, a fost și a rămas una dintre cele mai frumoase clădiri din frontul istoric construit în zona Gării vechi, aflată în prezent vizavi de Palatul Administrativ. La parter a găzduit un cinematograf, iar la etaj - hotelul Regal. După 1948, a fost naționalizată, Cinematograful «Popular» a funcționat până după 1990, iar astăzi, etajul este utilizat pentru birouri. Colțul de la intersecția celor două străzi este marcat printr-un turn cilindric la nivelul mansardei, acoperit cu o cupolă. La parter, pe colț, a existat inițial o intrare, acoperită cu un balcon de plan semicircular la etajul întâi. Intrarea principală, din bulevardul Tomis este și ea marcată la nivelul mansardei printr-un volum supraînălțat acoperit cu o cupolă. La nivelul fațadelor, vitrinele parterului au suferit numeroase modificări în decursul timpului, dar etajul și mansarda și-au păstrat autenticitatea stilului și a decorațiilor", au arătat reprezentanții Institutului Național al Patrimoniului. 


Scandal de proporții  
O altă "vedetă" a sesiunii de comunicări științifice a fost Casa Teodorou Rousou, un imobil realizat de un membru al comunității grecești, pe strada C.A. Rosetti, numărul 6, și care a fost făcut obiectul unui scandal la vremea sa, urmare a faptului că proprietarul nu a respectat autorizația de construire. Regulamentele de Construire au fost adoptate în 1880 și erau impuse de administrația publică locală în scopul modernizării orașului, dar proprietarul imobilului, Teodorou Rousou a modificat planurile inițiale, motiv pentru care a fost acționat în judecată de primărie.
 
"Casa a fost construită în 1897, în stil neoclasic, probabil după planurile arhitectului Pelopidas D. Couppa. A aparținut comerciantului și antreprenorului din domeniul construcțiilor navale, Teodorou Rousou. Imobilul este compus din patru niveluri: subsol, parter, etaj și mansardă. Pe fațadă, la nivelul etajului I, se află încastrată o placă din marmură, conținând un text în limba greacă cu numele proprietarului și anul construirii. Clădirea este formată din două unități de locuit cuplate în oglindă, fiecare cu intrare proprie, acoperite cu câte un balcon, cu balustradă din feronerie. Inițial, autorizația de construcție a prevăzut o casă de locuit compusă din subsol, parter și etaj, care prevedea o retragere de 1,20 metri față de aliniamentul de atunci, în vederea lărgirii străzii. Modificarea de către proprietar a proiectului inițial prin supraînălțarea cu încă un etaj a declanșat un conflict, consemnat în dosarele Arhivelor Județene Constanța, între proprietar și primărie, urmat de un proces privind intrarea în legalitate a etajului suplimentar. Neînțelegerile produse în acest caz reflectă problemele dintre primărie și proprietari, privind respectarea Regulamentelor de Construire, adoptate începând cu anul 1880, necesare în scopul modernizării orașului. În perioada 1897-1950, clădirea s-a aflat în proprietatea familiei Rousou. După naționalizare, a intrat în administrarea ICRAL Constanța, iar după anul 2010, a reintrat în circuit privat", au arătat reprezentanții Institutului Național al Patrimoniului. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.9364 secunde