Se schimbă vremea la Constanţa. Ploi însemnate cantitativ şi frig, mâine

Marţi, 13 Aprilie 2021, 15:10
663


Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o informare de vreme rea, pentru zilele următoare. Sunt aştepte ploi şi temperaturile vor scădea simţitor.
Începând de marţi după-amiază, 13 aprilie, şi până vineri, 16 aprilie, în jurul orei 10, în toată ţara vor fi precipitaţii moderate cantitativ, local 15 – 25 litri pe metru pătrat şi, izolat, îndeosebi în nord-vest şi centru, 30 – 40 litri pe metru pătrat. Din după-amiaza zilei de marţi (13 aprilie) şi până în seara zilei de miercuri (14 aprilie), vor fi mai ales averse de ploaie, izolat însoţite de descărcări electrice.


În Transilvania şi în Maramureş vor fi ploi, dar şi perioade cu lapoviţă și ninsoare (cu precădere în noaptea de miercuri spre joi și în cea de joi spre vineri) pe alocuri și temporar cu depunere de strat de zăpadă. Trecător, precipitații mixte se vor semnala și în zonele deluroase din restul teritoriului.
La munte treptat vor predomina ninsorile, se va depune strat de zăpadă local consistent și în special la altitudini de peste 1500 m în Carpaţii Meridionali şi de Curbură, rafalele vor depăși 70…80 km/h și va fi viscol. Intensificări temporare ale vântului, cu viteze în general de 45...55 km/h, vor fi în majoritatea regiunilor, îndeosebi în sud și sud-est, cu până la 60...65 km/h în Oltenia, amplificând senzația de rece.


Valorile termice diurne ce se vor înregistra miercuri și joi vor caracteriza o vreme deosebit de rece pentru mijlocul lunii aprilie.
La Constanţa, va ploua mult mâine, mai ales în cursul zilei. Valorile termice se vor încadra între 5 şi 13 grade. Însă, de joi, reapare soarele şi vor fi din nou între 5 şi 14 grade Celsius.




Pagina a fost generata in 0.2655 secunde