Se lucrează la rețea. În ce zone se oprește curentul electric

121
Se lucrează la rețea. În ce zone se oprește curentul electric - curent-1631459158.jpg

Articole de la același autor

E-Distribuţie Dobrogea a redus pe cât posibil numărul întreruperilor programate pentru buna administrare și funcționare a rețelei de distribuție a energiei electrice, pentru a minimiza disconfortul clienților. Lucrările au fost reduse la cele care sunt necesare.

Săptămâna aceasta, sunt realizate unele lucrări pentru a asigura capacitatea rețelei de a funcționa și alimenta clienții în bune condiții. Luni, 13 septembrie, în municipiul Constanţa, între orele 9.00 şi 17.00, sunt afectaţi consumatorii de pe străzile Lt. Buricescu, Nicu Mandai, Militară, aleea Garofiţei – blocul L93, strada Soveja – blocurile 43, 43A, 45, 45A, respectiv cei de pe străzile Semănătorului, Câmpului, Simion Bărnuţiu, Muncel, Pescăruş şi Olteniei.

În restul judeţului, între orele 9.00 şi 17.00, sunt anunţate întreruperi în oraşul Năvodari, pe străzile T1 şi T2, în localitatea Costineşti, în cartierul Schitu, pe străzile Marinarilor, Viilor, Radarului, Şcolii, Teilor, Schitului, Paltinilor, Izlazului, Speranţei, Privighetorilor, Ciocârliei, Arţarului, Stejarului, Mănăstirii, Golfului, Zorelelor, Zambilelor, Trandafirilor, Sirenei, Feroviarilor, Castanilor şi Cameliei. De asemenea, între orele 9.00 şi 17.00, se opreşte curentul în localitatea Valea Dacilor şi în localitatea Siminoc. 



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Miercuri, 08 Septembrie 2021
Stire din Social : Mai multe străzi, fără curent electric
Duminică, 05 Septembrie 2021
Stire din Social : Ce zone rămân fără curent electric
Pagina a fost generata in 0.6341 secunde