Se lucrează intens! Au fost refăcute marcajele rutiere de pe mai multe străzi

251
Se lucrează intens! Au fost refăcute marcajele rutiere de pe mai multe străzi - marcajepietonale-1589551536.jpg

Articole de la același autor

Pentru un trafic rutier în condiții optime, este vitală vizibilitatea marcajelor rutiere. Drept pentru care, în această perioadă, echipele SC Confort Urban SRL lucrează intens pentru creșterea vizibilității mijloacelor de semnalizare rutieră din municipiul Constanța. Pentru a nu fi îngreunat traficul rutier, lucrările se desfășoară în cursul nopții. Printre cele desfășurate se numără și instalarea de sisteme de presemnalizare, din material termoplastic, la sensurile giratorii și la trecerile de pietoni din stațiunea Mamaia. Totodată, bordurile situate la sensurile giratorii din oraș sunt marcate cu vopsea bicoloră. De asemenea, pe toate arterele unde au fost efectuate asfaltări sau unde s-a constatat că nu mai sunt vizibile, au fost retrasate trecerile de pietoni și au fost executate marcajele longitudinale.

Astfel de lucrări au fost realizate în toate zonele orașului; de exemplu, au fost refăcute treceri de pietoni pe B-dul Aurel Vlaicu, pe Șoseaua Mangaliei, pe B-dul I.C. Brătianu, pe B-dul 1 Mai vechi, pe străzile Dezrobirii, Izvor, Ion Roată, I.L. Caragiale, Decebal, Lebedei, Ion Ursu, Narciselor, Gheorghe Marinescu și pe străzile din cartierele Baba Novac și Compozitorilor. De asemenea, au fost aplicate marcaje longitudinale pe B-dul 1 Mai vechi și pe străzile Pajurei, Brizei, Eliberării, Aron Vodă, Slt. Papadopol Petre, Nicolae Filimon, Parând și în zona Gării.

"Participanții la trafic sunt rugați să circule cu prudență și cu viteză redusă în zonele în care se efectuează lucrări", au transmis reprezentanții Primăriei Constanța. 



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.9464 secunde