Se deschid porțile școlilor și grădinițelor, dar nu toate au autorizații sanitare de funcționare

578
Se deschid porțile școlilor și grădinițelor, dar nu toate au autorizații sanitare  de funcționare - scoli3-1536504808.jpg

Articole de la același autor

În această dimineață, curțile grădinițelor, ale școlilor și liceelor de pe raza județului Constanța vor răsuna de râsete și zarvă. Prezenți la datorie, dascălii îi vor însoți la clase atât pe boboceii din primul an de studiu, cât și pe cei mai mari.

Din nefericire, deși au avut toată vara la dispoziție, nu toate unitățile de învățământ au, la acest moment, autorizații sanitare de funcționare și vor fi deschise în această zi.

Potrivit inspectorului superior al Direcției de Sănătate Publică Județeană (DSPJ) Constanța, Cherața Verioti, din totalul celor 555 de unități existente, 35 nu au reușit să obțină aceste documente. Dintre acestea, 24 sunt grădinițe, zece sunt școli și un liceu.

Vă întrebați, poate, din ce motive nu vor fi capabile unele școli să-și primească, anul acesta, copiii. Spre exemplu, la Grădinița cu program prelungit "Lucian Grigorescu" din Medgidia nu există un spațiu alocat pentru cabinetul medical. La Grădinița cu program normal Poiana nu sunt îndeplinite condițiile de cubaj, în timp ce la grădinițele din Coslugea, Canlia, la Școala Primară nr. 4 Cuiugiuc și Școala Gimnazială nr. 1 Canlia nu este apă curentă, iar grupurile sanitare sunt în exterior. Nici la Grădinița cu Program Normal Ion Corvin situația nu este prea bună, aici unitatea funcționând în condiții improprii.

La grădinița din Rasova, în schimb, problemele sunt altele. Unitatea nu are sistem de colectare și evacuare a apei menajere, urmând ca în comună să fie construită o nouă clădire cu aceeași destinație. Nici la Fântâna Mare, Nistorești sau Lespezi nu există apă curentă la grădinițe. În toate aceste locații, este vorba despre niște probleme mai vechi, care nu vor putea fi rezolvate prea curând, pentru că este vorba despre niște investiții cu multe zerouri în coadă, doar ca să fie introdusă apa potabilă într-un sat la cinci kilometri sau zece kilometri de centrul de comună, în condițiile în care satul respectiv are o populație relativ redusă.

Structura noului an școlar

Pentru cei care vor reveni în bănci astăzi, ei trebuie să știe că structura an școlar 2018-2019 însumează 34 de săptămâni de studiu. Astfel, structura anului școlar cuprinde semestrul I (10 septembrie 2018 - 1 februarie 2019) și semestrul al II-lea (11 februarie 2019 - 14 iunie 2019).

Vacanțele elevilor din toate ciclurile de învățământ sunt programate astfel: vacanța de iarnă (22 decembrie 2018 - 13 ianuarie 2019), vacanță intersemestrială (2 -10 februarie 2019), vacanța de primăvară (20 aprilie - 5 mai 2019) și vacanța de vară (15 iunie - 15 septembrie 2019).

Suplimentar, clasele din învățământul primar și grupele din învățământul preșcolar vor beneficia de vacanță în săptămâna 27 octombrie - 4 noiembrie 2018.

Pentru clasele terminale din învățământul liceal, anul școlar se încheie în data de 31 mai 2019, iar pentru clasa a VIII-a, în data de 7 iunie 2019.

Referitor la programul național "Școala altfel", acesta are o durată de cinci zile consecutive lucrătoare în timpul anului școlar și poate fi derulat în perioada 1 octombrie 2018 - 31 mai 2019, pe baza unei planificări ce rămâne la decizia școlilor.

De precizat că desfășurarea acestui program nu coincide cu perioada alocată susținerii tezelor semestriale. Acestea vor avea loc la finalul semestrelor, după parcurgerea programei școlare, cu cel puțin trei săptămâni înainte de finalul semestrului.

În situații deosebite, bine fundamentate, în funcție de condițiile climatice și de specificul zonei și al școlii, Inspectoratul Școlar Județean poate aproba, la cererea conducerii unităților de învățământ, modificări ale structurii anului școlar. Acestea se pot aproba numai în măsura în care se asigură parcurgerea integrală a programelor școlare.

În ceea ce privește recuperarea cursurilor suspendate ca urmare a unor situații obiective de urgență (intemperii, epidemii, calamități naturale), aceasta nu se poate realiza în perioada vacanțelor școlare.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4134 secunde