Schimbarea la față. Când va fi terminată promenada din Eforie Nord

1453
1

Articole de la același autor

Turiștii care vor veni, la vară, la Eforie Nord se vor putea plimba pe faleza cea nouă. Aceasta este aproape de finalizare și va fi dată complet în folosință, în numai câteva săptămâni.

Pe timpul sezonului estival, lucrările au fost oprite, pentru a nu-i deranja pe turiști. Au fost reluate după plecarea turiștilor și acum sunt foarte avansate. În prezent, se lucrează pe sectorul care a fost închis pe perioada verii. Se toarnă asfaltul și apoi vor fi montate piesele de mobilier urban.

"Este o lucrare de foarte mare amploare, se consolidează o faleză și se reabilitează și se reamena-jează promenada pe o lungime de peste 800 de metri. La final, turiștii vor găsi un peisaj diferit de cel pe care îl știau, o panoramă deosebi-tă", explică Cecilia Crețu, purtătorul de cuvânt al Primăriei Eforie.

Noua promenadă, pe care se circulă deja în mare parte încă de la debutul sezonului estival, are mai multe puncte de belvedere și este lărgită cu peste 1,70 metri. Tot pavimentul a fost refăcut cu dale sau pavele din beton sau piatră. Au fost montate bănci și mobilier urban și a fost înlocuit tot sistemul de iluminat public, fiind deja instalați stâlpi noi și un sistem de supra-veghere video.

A fost consolidat și malul prăbușit

O mare problemă le-a ridicat-o constructorilor și prăbușirea unei porțiuni a falezei, la începutul primăverii, după o perioadă lungă de ploi. De altfel, cea mai mare provocare a fost deschiderea circulației pietonale pe un segment situat între Restaurantul Acapulco și Debarcader. Această porțiune a fost cea afectată de alunecarea de teren din primăvară, când trepidațiile provocate de utilajele care executau lucrările de reabilitare a plajelor au determinat prăbușirea a aproximativ 50 de metri de faleză. Malul a fost însă consolidat suficient de mult pentru ca lucrările de amenajare a promenadei să poată fi finalizate parțial, astfel încât turiștii să se bucure de plimbările pe faleză în perioada va-canței de vară.

"Deschiderea sectorului de promenadă dintre Acapulco și Debarcader a fost rezultatul eforturilor administrației locale de a salva sezonul estival și de a oferi turiștilor și localnicilor confortul meritat. Lucrarea nu a fost atunci finalizată, promenada nu a fost lățită în această zonă precum în celelalte, dar a fost totuși foarte important că a fost pavată și că a permis traficul pietonal și petrecerea unor momente de calitate. Imediat cum sezonul turistic s-a terminat, am cerut constructorului să intre la lucru cu toate forțele, pentru că întreaga promenadă, de la Hotel Belona până la Hotel Acapulco, trebuie finalizată la termenul stabilit, adică până la finalul acestui an", precizează primarul orașului Eforie, Ovidiu Brăiloiu.

Lucrările la noua promenadă se desfășoară în cadrul unui proiect cu finanțare europeană, investiția totală depășind zece milioane de lei. Contribuția Primăriei Eforie este de 159.000 de lei. 

Comentează știrea

europeanu
19 octombrie 2015
Lasati prostiile

mai bine bagati-l pe hotul de brailoiu la parnaie !!!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5956 secunde