Scandalul pieţelor închise! „De ce vor să ne distrugă tocmai pe noi?”

1677

Articole de la același autor

Luni intră în vigoare noile restricţii stabilite de Guvern pentru întreaga ţară. Nu vom mai avea voie să ieşim din case noaptea, toate magazinele se vor închide la ora 21, iar pieţele în hale închise îşi suspendă activitatea. Măsura a stârnit însă panică în rândul comercianţilor, care se tem că nu vor mai avea unde să îşi vândă marfa şi nu vor mai avea din ce să trăiască.

Autorităţile caută soluţii pentru a amenaja pieţe în aer liber.

Vestea că se vor închide toate pieţele acoperite i-a pus pe jar pe constănţeni, dar mai ales pe pieţari. Oamenii se plâng că îşi vor pierde veniturile şi că nu vor putea să îşi întreţină familiile, riscând să ajungă pe drumuri. Aceştia cer reevaluarea deciziei şi păstrarea halelor alimentare deschise.

„Nu înţeleg de ce ne-au luat tocmai pe noi în vizor. Nu este aglomerat ca în magazine, este spaţiu suficient, stăm la distanţă. Între vânzător şi cumpărător este taraba. Avem distanţă, aşa cum se cere. Purtăm mască şi mănuşi, este aerisit, căci avem geamuri şi uşi mari. Ce treabă au cu noi? Ne câştigăm traiul cum putem. Oricum nu mai este lume multă, aşa cum era pe vremuri, în piaţă. Mai aglomerat este la supermarket. De ce vor să ne distrugă tocmai pe noi care abia ne descurcăm?”, ne-a spus, necăjită, Marioara, o comerciantă din Piaţa Griviţei.

Alături de ea, un vârstnic care vinde miez de nucă şi alte verdeţuri pare că nici nu ştie despre ce se vorbeşte. „Eu sunt aici de 15 ani. Unde să mă mut, de ce?”, ne întreabă. Îl lămureşte un alt comerciant, care are taraba mai într-o margine şi speră că nu va fi nevoit să îşi suspende vânzarea. „Păi, au găsit coronavirus în piaţă şi ne închid. Nu vezi cum e plin de COVID-19 pe aici? Doi metri mai încolo, afară, nu mai e nimic. Acolo pot să vândă bine-mersi. Noi tragem obloanele”, spune bărbatul într-un umor amar, arătând cu mâna spre tarabele din aer liber, în latura interioară a pieţei. „Mergeţi acolo să vedeţi că sunt numai speculanţi, cu marfă de import. Zilele trecute aveau căpşuni. Şi gutuile sunt din Spania şi ei zic că sunt din România. Păi ei se bucură că rămân fără să-i deranjeze nimeni”, ne zice pieţarul cu vocea mai scăzută, trăgând de mască, să îl auzim.

Supărare în rândul comercianţilor

În piaţa de la Autogară, criza s-a instalat de ani de zile. Multe tarabe sunt goale. Au mai rezistat doar doi – trei comercianţi. Acolo am stat de vorbă cu o vânzătoare care părea chiar uimită când am întrebat-o ce va face de luni. „Aşa au spus, să închidem? Nu ştiam. Credeam că doar târgurile şi oboarele. Dacă aşa vor, închidem. Ies cu toată marfa pe trotuar. Ce să fac, doar nu o să o las aici să se strice! Murăturile rezistă, dar roşiile, ardeii, verdeţurile se trec repede. Trebuie să le vând”, ne-a mărturisit femeia, în timp ce număra restul pentru un client.

Îngrijorare este şi în Piaţa Tomis III, una dintre cele mai aglomerate pieţe din Constanţa. „De la început, din luna aprilie, am avut grijă, am pus folie, am făcut tot ce au spus, am rezistat cu greu. Acum nu ştim ce vom face. Nici măcar nu a venit cineva să ne spună că închidem sau nu. Mi-a spus o colegă că a întrebat şi că vor încerca să ne mute afară. Nu ştiu unde. Că nu prea e loc. Şi nu ştiu cum o să stăm afară o zi întreagă, pe ploaie, pe vânt, în frig. O să ne îmbolnăvim. Aici eram mai feriţi. Dar, asta e, măcar să avem unde să ne vindem marfa, căci altfel nu avem din ce să trăim. Avem şi noi cheltuieli, avem rate, avem maşini cumpărate, pentru marfă, pe care trebuie să le achităm. Din ce, dacă ne închid?”, ne-a spus, supărată, Elena S.

Trei pieţe în aer liber, funcţionale

De cealaltă parte, nu putem să nu remarcăm că, în ciuda tuturor rugăminţilor, avertismentelor, în ciuda tuturor acestor măsuri radicale, încă mai sunt oameni care cred că, dacă nu poartă mască, fentează sistemul. Sâmbătă dimineaţă, în Piaţa Griviţei, deşi zona este destul de aglomerată, am găsit mulţi clienţi, dar şi comercianţi care nu purtau corect sau chiar deloc masca de protecţie.

Reprezentanţii Primăriei Constanţa au anunţat că, începând de astăzi, pieţele Tomis III, Tic Tac şi Cireşica sunt închise. „Se va permite activitatea pieţelor Brotăcei, Filipescu, I.L. Caragiale, precum şi în piaţa agroalimentară de pe varianta Constanţa – Ovidiu. Piata Griviţei se va redeschide după ce vor fi executate mai multe lucrări de reamenajare a spaţiului, prin înlăturarea sticlei din tâmplăria de aluminiu, pentru a se asigura condiţiile de funcţionare cu respectarea normelor sanitare. Aceste decizii au fost luate pentru combaterea efectelor pandemiei de COVID-19. Poliţia Locală va informa producătorii care îşi desfăşoară activitatea în pieţele respective şi va asigura respectarea legii pe perioada stării de alertă”, a transmis purtătorul de cuvânt al Primăriei Constanţa, Ionela Bărboi.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.7158 secunde