Sate constănțene sortite dispariției. "Palate să le faci, tinerii nu se mai întorc!"

8300

Articole de la același autor

Satele Gherghina și Țibrinu sunt două dintre așezările rurale aflate în administrarea comunei Mircea Vodă. Cândva, erau menționate de istorici drept comunități bogate, ce atrăgeau atenția celor care călătoreau prin Dobrogea. Astăzi, cele două sate sunt pe cale de dispariție. În Gherghina, de exemplu, dacă mai sunt vreo șase case… 


Vreo șase case îmbătrânite și o mână de oameni. Atât se mai află, astăzi, în satul Gherghina. Situat la aproximativ 16 kilometri de Medgidia, satul este amplasat în Valea Carasu, între colinele Podișului Medgidiei, și aparține de comuna Mircea Vodă. Nici nu ți-ai da seama că ai ajuns într-o localitate, dacă nu ar fi indicatoarele de la intrarea și ieșirea din sat. Cândva "sat bogat", după cum notează istoricii pasionați de trecutul Dobrogei, considerat așezare înfloritoare a tătarilor din zonă, în prezent satul Gherghina pare să fie destinat dispariției. 


O mână de oameni, în case îmbătrânite 
Am ajuns în sat într-o după-amiază întunecată de iarnă. Case posomorâte, în ton cu frigul și austeritatea zonei. Doar câinii de stână sunt curioși cine sunt musafirii care se încumetă să treacă pe cele trei străduțe din piatră, cât numără satul Gherghina. 
Cu greu, într-o fundătură de uliță, dăm de un bătrân care ne întâmpină suspicios. "V-ați rătăcit?", ne chestionează uimit că mai ajung străini prin zonă. "Cândva, satul se numea Defcea, era un sat tătăresc. Erau multe familii de tătari, crescători de animale, agricultori. Pe vremea lui Ceaușescu, au vrut să desființeze satul. Pe atunci, aparțineam de comuna Tortomanu. Între timp, lucrurile s-au schimbat. Oamenii au plecat spre oraș, am mai rămas o mână de oameni. Pe partea aceasta mai suntem doar eu și vărul meu", ne povestește bătrânul. 


De altfel, familiile care mai stau în sat le numeri pe degetele de la o mână: Vasile, Arghir, Ozer, Mamut, Kerime… 
O soartă similară pare să aibă și satul învecinat, Țibrinu, și acesta aflat în administrarea Primăriei Mircea Vodă. Situat în imediata vecinătate a lacului cu același nume, satul mai este vizitat, în timpul verii, de pasionații de pescuit. Aici mai locuiesc vreo 100 de suflete. Vara se mai "aglomerează", căci fiii satului, care s-au mutat între timp la oraș, se întorc fie la sfârșit de săptămână pentru a se relaxa, fie pentru a lucra pământul moștenit. În sezonul rece, peste întreaga zonă se așterne liniștea, întreruptă doar de camioanele care trec, zilnic, spre cariera de argilă caolinoasă din apropiere. 


De altfel, doar existența carierei mai face ca sătenii din Țibrinu să supraviețuiască, căci de aproximativ trei ani, de când a fost redeschisă vechea carieră, aproximativ 80% dintre ei lucrează la exploatarea argilei. Bineînțeles, pe lângă "afacerile" moștenite din tată în fiu, de agricultori și crescători de animale. 


Școala din Țibrinu, închisă în urmă cu mai bine de 15 ani 
Semn că populația este îmbătrânită este și faptul că pe ulițele celor două sate învecinate nu se zăresc copii. De altfel, în Gherghina nu mai este nici un copil, în vreme ce în Țibrinu mai sunt vreo zece. Școala din localitate a fost închisă de vreo 15 ani, iar de atunci, copii merg la unitățile de învățământ din localitățile învecinate, în Satu Nou sau în Mircea Vodă. 
Nici magazine nu sunt. Așa că, pentru cele trebuincioase traiului zilnic, oamenii fie merg până în comună, fie tocmai până în Medgidia. 


"Pentru pâine, se procedează ca pe vremuri. Avem o brutărie în Mircea Vodă, iar dimineață de dimineață, o mașină merge până în Țibrinu și Gherghina și fiecare localnic iese și își cumpără câtă pâine are nevoie", ne spune primarul comunei Mircea Vodă, George Ionașcu. 


Primăria asfaltează drumurile 
Edilul mărturisește că zona nu a fost uitată de administrația publică locală. Drumul care leagă cele două sate a fost reabilitat, din fonduri europene, în urmă cu patru ani, a fost trasă apă potabilă, iar anul acesta sunt prevăzute lucrări pentru reabilitarea mai multor străzi din Țibrinu. 


"Trecerea timpului își pune amprenta. Sunt multe case unde nu mai locuiește nimeni. Avem câteva proiecte, dar trebuie să admit că prioritare au fost localitățile aglomerate. Satul Gherghina, de exemplu, este spre depopulare. Pentru anul acesta, avem un proiect de reabilitare a străzilor interioare, pietruirea unora și asfaltarea drumurilor principale. Avem studiul de fezabilitate avizat și discuții avansate pentru a trage gaze naturale, dar nu se va putea până în Gherghina și Țibrinu, pentru că nu este o cheltuială eligibilă, sunt departe și sunt prea puțini consumatori", afirmă primarul George Ionașcu. 
Rămâne de văzut cât vor mai supraviețui cele două mici comunități care-și duc viața parcă împietrită în timp, între colinele dobrogene. 


"Tinerii nu mai vor să se întoarcă. E greu aici, și iarna, și vara. Preferă confortul de la oraș. Cu toate îmbunătățirile, și palate să își facă, nu se mai întorc…", suspină localnicul din Gherghina. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.2963 secunde