Salvează sau îngroapă turismul românesc voucherele de vacanță?

2284
Salvează sau îngroapă turismul românesc voucherele de vacanță? - fotofondvouchere-1565525946.jpg

Articole de la același autor

Voucherele de vacanță sunt văzute de mai marii din Guvern ca o soluție care a salvat turismul românesc. Bugetarii care se bucură de ele s-au plimbat în lungul și latul țării, spre necazul celor care lucrează la patron și nu primesc tichete, iar vocile rele spun că voucherele au făcut mai mult rău decât bine, ducând la creșterea prețurilor sejururilor.

Litoralul forfotește de turiști, în această perioadă. Hotelierii estimează că sunt peste 100.000 în stațiunile de la malul mării, iar alții sunt așteptați să vină săptămâna aceasta, cu prilejul minivacanței de Sfânta Maria. Ministrul Turismului estimează chiar că 2019 ar putea fi un sezon estival cu record de turiști, mai ales datorită voucherelor de vacanță.

Tichetele de 1.400 de lei pentru fiecare bugetar care pleacă în vacanță în România au umplut hotelurile și pensiunile. Iar vestea bună este că angajații la stat au vacanța asigurată și anul viitor.

"Voucherele de vacanță se dau și anul acesta și se dau și anul următor. Vreau să elimin orice informație cum că am renunța la voucherele de vacanță. Exclus acest lucru. Bineînțeles, vom veni și cu unele îmbănătățiri. Ca să citez piața privată, voucherele de vacanță au fost principalul motor de dezvoltare a turismului în România. O să ne gândim și împreună cu patronatele, pentru a găsi soluții ca să eficientizăm aceste tichete", a declarat, recent, la Constanța, ministrul Turismului, Bogdan Trif.

Vești bune pentru bugetari

Acesta recunoaște că în domeniul privat foarte puțini angajați au primit astfel de vouchere, dar este optimist și crede că în viitor vor beneficia mai mulți.

"Sigur că tichetele de vacanță reprezintă un ajutor direct pe care îl dăm bugetarilor. Însă de ele beneficiază și domeniul privat, pentru că turismul, în România, este peste 90% privat. Mai mult decât atât, am reușit să scoatem în legalitate un procent extrem de important din industria hotelieră care funcționa la negru. Anul trecut am avut o creștere cu 60 la sută a cererilor de autorizare a spațiilor de cazare. Anul acesta am avut, din nou, o creștere de aproximativ 30 la sută a acestor cereri. Deci sunt mai multe aspecte pe care noi le-am urmărit prin acordarea acestor vouchere de vacanță", a precizat ministrul Trif.

Încurajează și privații să dea tichete

În ce privește acordarea tichetelor de vacanță la firmele private, reprezentantul Guvernului se laudă că a creat cadrul legislativ pentru a facilita această măsură.

"Am modificat unele norme, pentru ca și cei din mediul privat să poată primi aceste vouchere. Însă mai mult decât atât, am redus foarte mult taxele. Deci inclusiv cei din mediul privat nu plătesc CAS, CASS și celelalte taxe și impozite la stat. Au posibilitatea astfel și cei din mediul privat să acorde vouchere de vacanță. Știu că au fost foarte puțini care le-au acordat anul trecut și anul acesta. Suntem la început, dar noi le-am creat cadrul legal și cu siguranță, pe viitor, vor beneficia și cei din mediul privat. Ministerul Turismului nu poate să-i oblige pe cei din mediul privat ce să facă sau nu. Noi le-am creat doar posibilitatea ca să acorde aceste vouchere de vacanță și am eliminat toate acele taxe și impozite", a subliniat ministrul Turismului.

"Ajustări" de prețuri

Există și păreri care spun că operatorii din turism, în special hotelierii, ar fi "ajustat" puțin prețurile la cazare, astfel încât un sejur să coste fix cât e valoarea voucherelor de vacanță. Astfel, unele tarife pe noapte au crescut. Sau, și mai grav, că practică tarife diferite, adică mai mari, pentru cei care vin cu tichete față de cei care vin pe cont propriu.

"Este un lucru ilegal și recomand celor care observă acest lucru să facă imediat sesizare la Ministerul Turismului sau la Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor. Acolo chiar au o sancțiune extrem de mare pentru o astfel de practică, între 50.000 de lei și 100.000 de lei. Atenționez pe toți acei operatori care utilizează această practică sau se gândesc să o utilizeze că sancțiunile sunt extrem de mari", a avertizat Bogdan Trif.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.1876 secunde