Salvamontiștii au salvat viața a 100 de persoane

123
Salvamontiștii au salvat viața a 100 de persoane - 646x4042-1546763683.jpg

Articole de la același autor

Salvamontiștii au avut peste 100 de intervenții la nivelul întregii țări în ultimele 24 de ore, a anunțat astăzi, Dispeceratul Național Salvamont.


"Din nou, o zi de foc pentru cei peste 300 de salvamontiști prezenți la datorie pe domeniile de practicare a sporturilor de iarnă, în zonele cu afluență turistică mare și în cabinetele medicale ale bazelor și posturilor Salvamont, solicitați să intervină la un număr îngrijorător de mare de accidente, cel mai mare din acest sezon de iarnă", se arată într-o postare de pe pagina de Facebook a Dispeceratului Național Salvamont.


Conform aceleiași surse, în ultimele 24 de ore s-au primit 101 apeluri de urgență, dintre care 20 de pentru Salvamont Brașov, câte 10 pentru Salvamont Predeal și Salvamont Bușteni, câte nouă pentru Salvamont Lupeni, Salvamont Sinaia și Salvamont Alba, câte cinci pentru Salvamont Gorj, Salvamont Cavnic și Salvamont Caraș-Severin, câte patru pentru Salvamont Baia Mare, Salvamont Vâlcea și Salvamont Harghita, câte trei pentru Salvamont Mureș și Salvamont Bran, câte două pentru Salvamont Prahova-Azuga, Salvamont Petroșani și Salvamont Covasna și câte un apel pentru Salvamont Borșa și Salvamont Cluj.


În plus, la Dispeceratul Național Salvamont s-au mai primit 30 apeluri prin care se solicitau informații despre starea pârtiilor, dar și despre diferite zone montane și trasee turistice.


"Până la finalul vacanței școlare, salvamontiștii vor rămâne cu efective sporite, zilnic, de serviciu pe domeniile de practicare a sporturilor de iarnă și în cabinetele medicale ale bazelor și posturilor Salvamont. Nu uitați, echipele Salvamont sunt singurele structuri care dețin competența legală, personal pregătit profesional și atestat pentru a interveni în soluționarea accidentelor montane în care sunt implicate persoane cu afecțiuni medicale", se mai menționează în postare. 


Sursa: Agerpres


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.6924 secunde