S-au deschis cimitirele. În ce condiții puteți merge la mormintele celor dragi

1059
S-au deschis cimitirele. În ce condiții puteți merge la mormintele celor dragi - saudeschiscimitirele-1589564128.jpg

Articole de la același autor

Accesul în cimitire este din nou permis, după ridicarea stării de urgență. Cimitirele și-au deschis porțile încă de vineri dimineață. Atenție, însă, accesul se poate face numai cu respectarea regulilor impuse de starea de alertă în care ne aflăm și a celor de distanțare socială.

"Persoanele care intră în cimitire trebuie să respecte distanța de doi metri între persoane, cu excepția membrilor unei familii sau cei care trăiesc împreună în aceeași locuință. Pentru slujbele care se desfășoară în interiorul lăcașurilor de cult participanții au obligația de a purta mască de protecție și a folosi dezinfectantul la intrare. Potrivit prevederilor Hotărârii nr. 24 din 14 mai, privind instituirea stării de alertă la nivel național și a măsurilor de prevenire și control a infecțiilor, în contextul situației epidemiologice generate de virusul SARS-CoV2, sunt permise activitățile organizate de slujitorii cultelor religioase, cu participarea publicului, care se desfășoară doar în exteriorul lăcașurilor de cult, precum și practicile și ritualurile cu caracter privat în interiorul lăcașurilor de cult, cu participarea a maximum 16 persoane, cu respectarea măsurilor de prevenire și protecție stabilite. Rugăm constănțenii să țină cont de măsurile de distanțare socială pentru a preveni îmbolnăvirea lor și a celor din jur", recomandă purtătorul de cuvânt al Primăriei Constanța, Diana Sobaru.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5118 secunde