România, prezentă la NATO Charity Bazaar

115
România, prezentă la NATO Charity Bazaar - dsc08578-1542713276.jpg

Articole recomandate

România, alături de celelalte statele membre și partenere ale NATO, a fost reprezentată la evenimentul anual NATO Charity Bazaar, acțiune caritabilă cu o tradiție de mai bine de 50 de ani care a avut loc, recent, la noul sediul NATO din Bruxelles, Belgia.


Anul acesta, 35 de țări au organizat standuri naționale și și-au prezentat produsele tradiționale cât mai atractiv, în scopul de a-i convinge pe cei peste 4000 de vizitatori să doneze la fondul caritabil. 


În urma voturilor membrilor Adunării Generale a NATO Charity Bazaar, din lunga listă de asociații caritabile care au solicitat sprijin au fost alese cinci din Belgia și 16 internaționale, printre care și două din România. Astfel, o parte din sumele strânse cu această ocazie vor susține, în țara noastră, accesul la educație al copiilor dezavantajați și vulnerabili din mediile rurale și educația prin artă și cultură pentru copiii și tinerii din satele izolate. 


Activitatea s-a desfășurat cu efortul personalului Reprezentanței Militare a României la NATO și UE, cu sprijinul Ministerului Apărării Naționale, dar și cu contribuția companiilor și asociațiilor din România care, răspunzând afirmativ invitației de a participa la eveniment cu produsele lor tradiționale și unice, au făcut ca și anul acesta standul țării noastre să fie organizat la nivel înalt. 


Standul țării noastre a fost unul deosebit și datorită caricaturistului militar Cristian Vecerdea, care a realizat portrete ale vizitatorilor standului României la NATO Charity Bazaar.






Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.1598 secunde