Reţeaua de asistenţi maternali profesionişti va fi extinsă

202
Reţeaua de asistenţi maternali profesionişti va fi extinsă - asistentimaternali-1603209273.jpg

Articole de la același autor

Autoritatea Naţională pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilităţi, Copii şi Adopţii, în parteneriat cu Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Constanţa implementează, în perioada următoare, proiectul „Team-Up- Progres în calitatea îngrijirii alternative a copiilor”. Potrivit reprezentanţilor DGASPC, în cadrul acestui proiect, pe viitor, se doreşte consolidarea şi dezvoltarea reţelei de asistenţi maternali profesionişti la nivelul judeţului Constanţa.

La ora actuală, condiţiile necesare pentru desfăşurarea activităţii de asistent maternal profesionist prevăzute de legislaţia actuală sunt ca solicitanţii să fie absolvenţi a cel puţin zece clase, să nu fie pensionari, să aibă drept de folosinţă asupra locuinţei (demonstrat cu acte) şi să asigure o cameră separată, amenajată special pentru copiii ce urmează a fi primiţi în plasament.

De asemenea, solicitantul trebuie să primească aviz favorabil exercitării profesiei de asistent maternal profesionist, în urma evaluării psihologice efectuată de psihologul Biroului Alternative de Tip Familial din cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Constanţa.

Persoanele doritoare se pot adresa de luni până joi, între orele 8.00-16.30 şi vineri orele 8.00-14.00, la sediul Serviciului Management de Caz pentru Copil - Biroul Alternative de Tip Familial din Constanţa, din strada Ciprian Porumbescu nr. 2, judeţul Constanţa sau la numărul de telefon 0241.488.648. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5954 secunde