Reparațiile la Podul Mangalia, în derulare până la sfârșitul anului

Miercuri, 22 Iulie 2020
132
Traficul pe DN 39, pe Podul Mangalia, se desfășoară cu restricții, urmare a lucrărilor de reparații. Acestea sunt în derulare până la sfârșitul lui 2020 și constau în reparații la grinzile de beton, antretoaze și la placa de susținere, în curățarea și protecția integrală a tablierului, cu vopsea specială anticorozivă, pentru betoane, cât și în revopsirea tablierului metalic, au anunțat reprezentanții Direcției de Drumuri și Poduri Constanța.

Reamintim că podul peste lacul Mangalia, care face legătura între litoralul românesc și cel bulgăresc, a intrat în reabilitare anul acesta, iar valoarea lucrării este estimată la peste 13 milioane de lei. 



Pagina a fost generata in 0.235 secunde