Reîncep lucrările pe Autostrada Soarelui, luna aceasta
189
Articole de la același autor
Revine vacanța de iarnă din februarie. Ce modificări ale anului școlar propune Ministerul Educației
06 Ianuarie 2020
Renaște sudul litoralului? Hoteluri modernizate, faleze și străzi refăcute, în stațiunile de la malul mării
07 Ianuarie 2020
Bătrâna pasarelă de la Cazinoul din Mamaia devine istorie. Va fi demolată, odată cu lărgirea plajelor
27 Ianuarie 2020
În cursul zilei de astăzi, la sediul CNAIR, a avut loc o întâlnire între conducerea companiei, repezentanți ai Poliției Rutiere, ai DRDP București și ai antreprenorilor ce execută lucrările de reparații pe A2, București - Constanța.
Părțile implicate au hotărât ca lucrările să demareze în data de 15 februarie și să fie sistate odată cu începerea sezonului estival, în data de 15 iunie.
Tot în cadrul acestei întâlniri, s-a stabilit ca, în urma unor analize, CNAIR împreună cu Poliția Rutieră să stabilească restricțiile și variantele de circulație ce se vor impune pentru desfășurarea lucrărilor în condiții de siguranță. Precizăm că acestea vor fi anunțate opiniei publice în timp util.
Lucrările ce vor începe în această lună pe calea 1 a autostrăzii A2, între km 12 - km 21 și km 27 - km 36, constau în frezarea dalelor de beton, consolidarea fisurilor active și repararea rosturilor degradate.
Reamintim că lucrările de pe sectorul București - Fundulea al A2, București - Constanța, sunt împărțite în două loturi astfel:
Lotul 1 km (12+000 - km 24+000) Calea 1 și 2 are o lungime de 12 km și va fi executat de S.C. PORR CONSTRUCT S.R.L. la o valoare a lucrărilor de 41.7 mil lei, fără TVA.
Lotul 2 km (24+000 - km 36+000) Calea 1 și 2, tot în lungime de 12 km, va fi executat de SC Saga Business Construct S.R.L, la o valoare a lucrărilor de 44.9 mil lei, fără TVA.
Sursa foto: CNAIR

Comentează știrea
Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Articole pe aceeași temă
Luni, 13 Ianuarie 2020
Luni, 06 Ianuarie 2020
Marţi, 28 Ianuarie 2020
Marţi, 07 Ianuarie 2020
Marţi, 07 Ianuarie 2020
Duminică, 05 Ianuarie 2020
Vineri, 20 Decembrie 2019
Miercuri, 18 Decembrie 2019
Marţi, 17 Decembrie 2019
Marţi, 17 Decembrie 2019