Reguli noi de acces în Peninsulă. Cine va putea intra cu maşina în centrul istoric

3444

Articole de la același autor

Începând din luna octombrie, cel mai curând, constănţenii vor avea un nou regulament de acces în zona peninsulară, dacă acesta va primi avizul prefecturii. Este reglementată astfel circulaţia autovehiculelor pe străzile din centrul istoric, care să fie preponderent zonă de promenadă. Cei care locuiesc în perimetru vor putea obţine permise de trecere, însă trebuie să îşi parcheze maşinile pe proprietate sau în zonele special amenajate de autorităţi.

„Parada” maşinilor în zona istorică a municipiului Constanţa se va încheia în perioada următoare. Pe străduţele pavate, înguste şi fără trotuare, vor mai putea merge doar pietonii sau autovehiculele de intervenţie, utilităţi sau aprovizionare şi ale riveranilor. La finele lunii august, a fost aprobat Regulamentul de acces în zona peninsulară a municipiului Constanţa. Hotărârea de Consiliu Local aşteaptă avizul Prefecturii Constanţa, apoi va fi o perioadă de graţie de 30 zile zile, pentru ca locuitorii municipiului să afle şi să se acomodeze cu noile reglementări.



„În ultimii ani, zona peninsulară, incluzând Piaţa Ovidiu şi Faleza Cazino Constanţa, a fost supusă unui amplu proces de reabilitare şi amenajare urmărind punerea în valoarea a numeroaselor obiective turistice precum şi îmbunătăţirea sistemului de promovare şi de comerţ modern. Prin urmare, este necesară reglementarea accesului vehiculelor în zona peninsulară prin realizarea unui regulament de acces”, explică primarul Vergil Chiţac.



Acesta este cel de-al doilea regulament pe care îl are Peninsula, după cel realizat în 2019 şi anulat definitiv de Curtea de Apel Constanţa, în ianuarie 2021. Şi în cel precedent, ca şi acum, era interzis accesul autovehiculelor pe anumite străzi şi artere, cu unele excepţii, iar viteza de deplasare a maşinilor nu trebuia să depăşească 30 km pe oră.



Noul regulament prevede acordarea de permise de acces pentru rezidenţi persoane fizice, persoane juridice, instituţii publice, organizatori de evenimente, furnizori de servicii sau produse sau cazuri excepţionale. Sunt admise autovehiculele cu greutatea maximă de 3.500 kg, însă, riveranii persoane fizice vor primi permis pentru maşini de maximum 3.000 kg. Este păstrată reglementarea pentru limita de viteză de 30 km pe oră.



Zone exclusiv pietonale

Conform regulamentului, au fost stabilite două zone, una exclusiv pietonală şi una doar ocazional carosabilă. În perimetrul destinat numai pietonilor este cuprinsă faleza de promenadă de la Cazino, bulevardul Tomis, pe segmentul cuprins între strada Traian şi strada Vasile Alecsandri, segmentul cuprins între strada Vasile Alecsandri şi strada Sulmona şi segmentul cuprins între strada Sulmona şi Piaţa Ovidiu, precum şi Piaţa Ovidiu şi strada Vasile Canarache, pe segmentul cuprins între strada Petru Rareş şi Piaţa Ovidiu. În ce priveşte zonele ocazional carosabile, este vorba despre străzile 9 Mai, Arhiepiscopiei, C.A. Rosetti, Callatis, Căpitan Vasile Ţurcanu, Constantin Brâncoveanu, Crângului, Cristea Georgescu, Dianei, Dimitrie Cantemir, Doinei, Dr. Aristide Karatzali, Dr. Francisc Reiner, Ecaterina Varga – între str. Vasile Alecsandri şi Callatis, străzile Grigore Tocilescu, Horia, Ion Theodorescu Vlahu, Krikor Zambaccian, Maior Gheorghe Şonţu, Marcus Aurelius, Mircea cel Bătrân – între str. Vasile Alecsandri şi Piaţa Ovidiu, străzile Nicolae Titulescu, Orient, Ovidiu, Petru Rareş, Poştei, Prof. Dr. Ion Cantacuzino, Remus Opreanu, Revoluţiei din 22 Decembrie 1989, Sulmona, Traian – între str. Doinei şi Piaţa Ovidiu, strada Vasile Canarache – între str. Termele Romane şi Petru Rareş, şi strada Vântului.



Permisul de acces obţinut va trebui afişat cu faţa astfel încât să poată fi văzut din exteriorul autovehiculului, iar persoanele care intră fără a deţine un astfel de permis riscă amenzi cuprinse între 1.000 şi 5.000 lei. De asemenea, vor fi amendaţi cu sume între 500 şi 1.000 lei şi cei care blochează căile de acces ale proprietăţilor alăturate drumului public sau căile de acces către zona exclusiv pietonală, precum şi cei care îşi lasă maşinile în alte spaţii decât cele amenajate şi marcate.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.6331 secunde