Regulament strict, la Constanţa. Fără copii pe trotinetele electrice!

3034

Articole de la același autor

Autorităţile din Constanţa au impus un nou regulament pentru folosirea trotinetelor electrice prin oraş şi în staţiunea Mamaia. În primul rând, nu le vom mai vedea aruncate peste tot, pe trotuare şi şosea, copiii nu vor mai putea merge singuri pe ele, iar conducătorii nu au voie să ia şi pasageri.

Consilierii locali din municipiul Constanţa au aprobat, săptămâna aceasta, un nou Regulament pentru utilizarea trotinetelor electrice pe domeniul public din oraş. Documentul stabileşte regulile privind folosirea acestui mijloc de deplasare atât pentru utilizatorii independenţi, cât şi pentru cei care le închiriază prin intermediul unor platforme online, în regim self-service, aparţinând flotelor de trotinete electrice.



Aşadar, conform prevederilor legale, trotinetele electrice pot circula doar pe pistele de biciclete, iar, în lipsa acestora, pe sectoarele de drum unde viteza maximă admisă pentru circulaţia autovehiculelor este de 50 km pe oră. Operatorii de flote vor fi nevoiţi să amenajeze staţii unde să fie amplasate trotinetele închiriate, în plus, acestea nu vor mai putea fi lăsate oricum pe trotuare, pe şosea, pe spaţiile verzi sau chiar pe plajă. „De când au apărut în Constanţa, am văzut numeroase situaţii în care trotinetele erau pur şi simplu aruncate, inclusiv în lac sau în mare. Nu este permis aşa ceva. Dincolo de lipsa de educaţie a celor care fac astfel de lucruri, care ar trebui să sufere consecinţe, este un real pericol pentru trafic, pentru pietoni, pentru conducătorii auto!”, ne-a declarat Sorin S., un constănţean revoltat de modul cum erau utilizate trotinetele electrice înainte de sezonul rece.

Potrivit noului regulament, trotinetele electrice nu vor mai putea fi abandonate pe trotuarele cu lăţime mai mică de 2,5 metri, în perimetrul staţiilor de transport în comun, pe toată lungimea staţiei şi 10 metri după staţie, pe aliniamentele clădirilor şi ale gardurilor, în zona staţiilor de taxi, pe toată lungimea staţiei, în dreptul trecerilor de pietoni, pe toată lungimea trecerii şi 25 de metri înainte şi după, în locurile de parcare amenajate pentru autoturisme, pe spaţiile verzi, în intersecţii, pe gurile de canal sau aerisire, pe plaje şi pe carosabil.



Amenzi între 200 şi 400 lei

Circulaţia trotinetelor electrice este interzisă în zonele exclusiv pietonale, de promenadă şi parcuri, cu excepţia porţiunilor special delimitate şi semnalizate, precum şi în zonele de acces în universităţi, şcoli, licee, grădiniţe, pieţe agroalimentare, complexe comerciale, precum şi zonele în care sunt amplasate terase de alimentaţie publică şi târguri sezoniere.

„Pentru a conduce o trotinetă electrică pe drumurile publice, conducătorul acesteia trebuie să aibă vârsta de cel puţin 14 ani, iar casca de protecţie este obligatorie pentru conducătorul cu vârsta sub 16 ani, atunci când se deplasează pe partea carosabilă. Se interzice transportul pasagerilor pe trotinete electrice. În timpul utilizării în zone aglomerate, viteza va fi adaptată la limita evitării oricărui pericol. Este interzis conducătorilor de trotinete să circule sub influenţa alcoolului sau a drogurilor, să transporte o altă persoană şi să traverseze drumurile publice pe trecerile destinate pietonilor, în timp ce se deplasează pe trotinetă”, se arată în regulament.



Amenzile pentru cei care nu se conformează şi încălcă vreuna dintre reguli se situează între 200 şi 400 lei. Sancţiunile pot fi aplicate de către poliţiştii locali din cadrul Direcţiei Generale Poliţia Locală a Primăriei municipiului Constanţa, precum şi de poliţişti din cadrul Poliţiei municipiului Constanţa.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.372 secunde