Regele Iordaniei și-a anulat vizita în România, după declarația premierului Dăncilă privind mutarea ambasadei la Ierusalim

165
Regele Iordaniei și-a anulat vizita în România, după declarația premierului Dăncilă privind mutarea ambasadei la Ierusalim - kingabdullaii44057600-1553509219.jpg
Regele Abdullah al II-lea al Iordaniei și-a anulat vizita în România, după declarația premierului Dăncilă privind mutarea ambasadei la Ierusalim, anunță site-urile de știri Arab News și Jordan Times.


"Maiestatea sa Regele Abdullah II își anulează vizita în România, care urma să înceapă luni, din solidaritate cu Ierusalim", a declarat ministrul iordanian de Externe luni dimineață, citat de Arab News.

În cadrul vizitei regelui Iordaniei în România, care deține președinția Consiliului Uniunii Europene, erau programate întâlniri cu președintele Klaus Iohannis, precum și cu parlamentari, potrivit autorităților iordaniene citate de presa arabă.

Viorica Dăncilă a anunțat, duminică, în SUA, că Ambasada României din Israel va fi mutată de la Tel Aviv la Ierusalim. După ce premierul a vorbit la Washington despre dorința de a muta ambasada României din Israel, președintele Klaus Iohannis a avut o reacție dură la adresa premierului și a Guvernului. În opinia șefului statului, Viorica Dăncilă a dat dovadă de o totală ignoranță în domeniul politicii externe. După criticile din țară, dar și din străinătate, premierul Viorica Dăncilă a revenit și a spus că anunțul privind relocarea ambasadei la Ierusalim a fost doar "o opinie personală".


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.4887 secunde