Reclamații despre cornurile distribuite în școli. PROTECȚIA CONSUMATORILOR RĂSPUNDE!

4159

Articole de la același autor

Șeful Protecției Consumatorilor Constanța, Horia Constantinescu, vine cu precizări privind unele reclamații primite de la părinți despre calitatea cornurilor distribuite în școli:

"În urma informațiilor venite de la părinți legate de cornurile distribuite în școlile de pe raza județului Constanța, facem următoarele precizări:

Am desfășurat o acțiune de control la distribuitorul acestora și am solicitat totodată sprijinul colegilor de la structura Centrală pentru că paralel să fie verificat și producătorul.

Concluziile acțiunii sunt următoarele:

Cornurile sunt bune de consum, data inscripționată pe ambalaj arată că acestea sunt în termen, verificând și fișele de producție acest lucru este confirmat. Este mai mult decât real și termenul de două zile. În care acestea pot fi comercializate. Așa apare în caietul de sarcini, așa apare în contractul pe care l-am citit, așa apare în anexe.

Textura cornului încă de la momentul fabricației este una specială, fiind păstrată rețeta agreată prin caietul de sarcini și anume aceea care folosește făină integral.

Cornurile depistate de noi atât în școli unde am fost personal cât și la depozitele distribuitorilor unde de asemenea am fost personal erau în interiorul termenului de valabilitate, faptul că pe ambalaj este trecută exact data în care este distribuit arată că acesta poate fi consumat. Regulamentul european 1169 spune că pentru produsele cu termen redus de valabilitate poate fi inscripționată data la care acesta poate fi încă consumat.

În cazul produselor cu termen mai lung de valabilitate apare sintagma "a se consuma înainte de data înscrisă pe ambalaj", ceea ce face ca la acea dată produsul să nu mai fie asumat de producător.

Conform caietului de sarcini, de la momentul producției până la momentul consumării cornului sunt doar 48 de ore. Ele sunt produse noaptea înaintea livrării și distribuite cum am ajuns în zonele unde acestea au fost comandate. Atât graficul de producție cât și cel de livrare mi-au fost prezentate și vă asigur că nu sunt abateri

Dacă aveți informații cu cornuri livrate după data inscripționată pe ambalaj, vă rog să mă informați de urgență, aceasta este o abatere și poate expune copiii la situații nedorite".

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.8328 secunde