RATC introduce o nouă linie de autobuze: 51B. Iată pe unde va fi traseul

Luni, 03 Aprilie 2017
13191
Începând de miercuri, 5 aprilie, RATC Constanța introduce experimental un nou traseu, denumit 51B, pe relația Poarta 1 Port, magazinul Tomis, strada I.G. Duca, Casa de Cultură, Inel II, halta Traian, strada Nicolae Filimon, bulevardul Aurel Vlaicu, cu întoarcere la sensul giratoriu și retur pe același traseu.


Mare parte din traseu se desfășoară exact pe traseul liniei 51, adică până la halta Traian, de unde traseul va avea stații în dreptul străzilor Interioară 2, Interioară 3 și Interioară 4.


Traseul va avea program zilnic, între orele 5,20 – 9,30 și 13,15 – 18,00, sâmbăta și duminica între orele 5,45 – 9,30 și 13,15 – 18,00, și va fi asigurat de două autobuze, care vor circula din 30 în 30 de minute.


Abonamentele de pe linia 51 vor fi valabile și pe linia 51B.






Pagina a fost generata in 0.2639 secunde