Raluca Turcan: România a făcut progrese mari în privinţa salarizării

301
Raluca Turcan: România a făcut progrese mari în privinţa salarizării - agfzad0ymdk2mju5mdfkzdazogfizwe2-1619874834.jpg

Articole recomandate

Ministrul Raluca Turcan a afirmat sâmbătă, de Ziua Muncii, că România a făcut progrese mari în privinţa salarizării, mai ales după integrarea în Uniunea Europeană. Astfel, la începutul lui 2007, la momentul integrării în UE, salariul mediu net era în jur de 950 lei, iar în acest an salariul mediu net este de 3.400 lei. Cu toate acestea, în continuare, sărăcia rămâne o mare problemă în România, la fel şi valoarea muncii în ţara noastră. Prin urmare, 8 euro/oră este un salariu de 3 ori mai mic decât media la nivelul UE – 28 euro/oră, iar sărăcia în muncă este aproape de două ori mai mare în România - aproape 15% faţă de media UE - 8%. „Acestea sunt motivele pentru care la Ministerul Muncii insist în permanenţă şi voi continua să insist că prioritatea priorităţilor este creşterea ocupării, şi alături de asta, consolidarea sistemului de pensii”, a adăugat Raluca Turcan.

„La mulţi ani celor care muncesc! Chiar dacă este un alt moment greu, al doilea an în criza generată de pandemie care a afectat piaţa muncii, privind în urmă, pentru a înţelege dacă am evoluat, vedem că România a făcut progrese mari în privinţa salarizării, mai ales după integrare în UE. Dacă câştigul salariul mediu net era la începutul lui 2007, la momentul integrării, în jur de 950 de lei, în 2021, salariul mediu net, este 3400 de lei. În plus, există o mare energie antreprenorială şi oportunităţi de muncă în Uniunea Europeană, dar şi în ţară, iar evoluţia internetului a ajutat la flexibilizarea relaţiilor de muncă, oferind perspective noi şi angajaţilor şi angajatorilor. Aceasta este o perspectivă asupra realităţii, de pe piaţa muncii şi din economie, cu lucruri câştigate şi progrese.

Cealaltă perspectivă este că, în continuare, sărăcia rămâne o mare problemă în România şi valoarea muncii în România – 8 Euro/ora este de peste 3 ori mai mică decât media la nivelul UE – 28Euro/ora, iar sărăcia în muncă este aproape de două ori mai mare în România- aproape 15% faţă de media UE- 8%. Ce înseamnă aceste cifre ?

Că mulţi români muncesc din greu şi, cu toate acestea, se luptă cu sărăcia, au probleme în a le asigura copiilor lor un nivel de viaţă decent şi o perspectivă mai bună pentru viitor. Iar sărăcia tinde să se reproducă de la o generaţie la alta în comunităţile sărace, astfel încât, copiii celor mai sărăci dintre noi tind să rămână săraci. Acesta este motivul pentru care românii au plecat în număr mare din ţară, iar lipsa forţei de muncă calificate reduce investiţiile.

Toate aceste dezechilibre trebuie corectate şi ăsta este motivul pentru care trebuie crescut salariul minim. Şi da, ştiu că ultima creştere, la începutul acestui an, a fost dată în condiţii foarte dificile, în care cheltuielile făcute pentru a proteja locurile de muncă în pandemie apăsau pe buget. Tot din acest motiv am început modificarea legii salarizării unitare, pentru că şi în salarizare există diferenţe mari, incorecte între categorii de salariaţi care provoacă nemulţumiri şi afectează posibilitatea evaluării juste a performanţei în sistemul public.

Iar la finalul ciclului profesional, la momentul pensionării, ne confruntăm cu mari presiuni din două direcţii. Atât din perspectiva nivelului pensiei şi a diferenţelor mari dintre pensii: în România, raportul este de 1/100 între cea mai mică pensie- 800 lei şi cea mai mare- aproape 80.000 lei, fiind total injust şi fără legătură cu recompensarea corectă a muncii; cât şi din perspectiva îmbătrânirii populaţiei şi a presiunii generate pe sistemul de pensii.

Conform celui mai recent studiu INS, fenomenul de îmbătrânire demografică s-a accentuat, populaţia de 65 ani şi peste depăşind cu peste 600 mii de persoane populaţia tânără de 0-14 ani (3,8 milioane faţă de 3,2 milioane persoane).

Acestea sunt motivele pentru care la ministerul Muncii insist în permanenţă şi voi continua să insist că prioritatea priorităţilor este creşterea ocupării, şi alături de asta, consolidarea sistemului de pensii. Pentru asta am venit cu soluţii pe termen scurt, pentru creşterea ocupării, prin creşterea la 1.500 lei a stimulentului de reinserţie pentru părinţii care revin la muncă după 6 luni de la naşterea copilului; prelungirea vieţii profesionale, în funcţie de disponibilitate, până la 70 ani şi debirocratizarea relaţiei angajat-angajator în companiile mici, prin eliminarea obligativităţi documentelor neesenţiale şi debirocratizarea mediului economic prin susţinerea semnăturii electronice.

Plus măsuri cu impact pe termen lung, ca reforma sistemului de pensii, pentru reducerea diferenţei dintre pensii şi creşterea factorului de contributivitate în privinţa pensiilor speciale şi modificarea Codului Muncii, în sensul obligaţiei angajatorilor de a informa angajaţii asupra obligativităţii înscrierii la Pilonul II. Aşa arată astăzi, cu bune şi rele, România celor care muncesc. Le doresc celor care muncesc sănătate şi putere de muncă! Şi un 1 Mai liniştit!”, a scris ministrul muncii Raluca Turcan, sâmbătă, pe Facebook.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4028 secunde