RADET susține că își menține portofoliul de clienți
Articole de la același autor
Demisie la secția de Psihiatrie, directorul Grasa reacționează. "Vom demara lucrările de igienizare"
05 August 2019
Pericolul din curtea Școlii nr. 29 "Mihai Viteazul". "Îmi este teamă pentru copii"
03 Octombrie 2019
Mormântul pictat "Hypogeu", îngropat de buruieni. Cavoul va fi restaurat și va putea fi vizitat?
22 August 2019
În scurt timp, constănțenii vor avea, din nou, căldură, în apartamente. La fel ca în fiecare an, mulți consumatori s-au debranșat de la sistem. Cu toate acestea, reprezentanții Regiei Autonome de Distribuire a Energiei Termice (RADET) susțin că portofoliul de clienți a rămas aproximativ același ca în 2018. Ei susțin că decizia autorității publice locale de a subvenționa în ultimele sezoane reci prețul energiei termice destinate consumatorilor casnici și totodată creșterea costului gazelor naturale utilizate la centralele de apartament, au avut ca efect stabilizarea portofoliului de clienți și a determinat revenirea la sistem a unor clienți noi.
În plus, ei sunt recunoscători pentru implicarea autorității publice locale, referitoare la modernizarea sistemului de alimentare centralizată cu energie termică în municipiul Constanța. În acest sens, au subliniat aceștia, sistemul centralizat nu produce efectele nocive pe care sistemele individuale le manifestă asupra stării de sănătate a populației din blocurile dotate cu centrale de apartament a căror evacuare de gaze arse se face la nivelul fațadelor, anvelopând clădirea în permanență într-un nor toxic.
Comentează știrea
Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Articole pe aceeași temă
Joi, 03 Octombrie 2019
Luni, 30 Septembrie 2019
Joi, 05 Septembrie 2019
Luni, 02 Septembrie 2019
Marţi, 27 August 2019
Luni, 26 August 2019
Vineri, 23 August 2019
Miercuri, 25 Septembrie 2019
Marţi, 17 Septembrie 2019
Miercuri, 21 August 2019