RADET nu mai vrea să subvenționeze căldura. "Dacă vom plăti facturile la costul real, ne vor înmormânta rapid"

5779
18

Articole de la același autor

Regia Autonomă de Distribuire a Energiei Termice (RADET) are în vedere ca pe viitor să rezolve problemele care țin de eficiență, astfel încât prețul în sistemul de încălzire centralizat să scadă în următorii ani. 


În plus, a declarat directorul RADET, Liviu Popa, se dorește ca "povara asigurării subvenției de la Primărie să scadă sau să dispară în condițiile realizării unui sistem mai performant". 


Șeful regiei a dat ca exemple țări din Uniunea Europeană care, între timp, au găsit soluții să asigure sistemul centralizat, ecologic, performant, în întregime. "Spre exemplu, Copenhaga are 100% sistem centralizat și spre acest sistem tind toți cei care se confruntă cu probleme de poluare, de pericole de incendii sau explozii în comunitățile în care stau", a subliniat acesta. 


Dacă șefii de la RADET vor să elimine subvențiile, populația nu este de aceeași părere. Bătrânii, în mod special, spun că acest lucru nu este deloc prielnic pentru ei, asta în condițiile în care banii abia le ajung de la o zi la alta. "Dacă vom plăti căldura la prețul real, fără subvenții, nu vom mai avea nici după ce bea apă. Și-așa abia ne descurcăm, dacă statul ne pune să plătim tot, nu știu ce vom face", ne-a declarat Ion Pascu, un bătrânel în vârstă de 75 de ani. 


Și Eliza Iacob (70 de ani) este de aceeași părere. Septuagenara este de părere că scoaterea subvențiilor va însemna "un masacru". "În iarnă am reușit cu greu să facem față cheltuielilor, dar dacă vom fi puși în situația de a plăti facturile la costul real, ne vor înmormânta rapid", a spus femeia. 


În altă ordine de idei, a precizat directorul RADET, deși abia am trecut peste cea mai cumplită iarnă, cu multe coduri roșii, portocalii, galbene, cu viscol și întreruperi de curent electric în majoritatea cartierelor, oamenii au avut totuși căldură în apartamente. 


"Nu am avut reclamații pentru lipsa căldurii în perioada sezonului rece. Din punct de vedere al costurilor cu căldura, constănțenii racordați la sistemul centralizat, au constatat că facturile nu au fost așa cum se speriau unii la începutul iernii, ci au fost rezonabile și din ceea ce am aflat, de la foști clienți de-ai noștri, unde întreaga scară s-a deconectat, costurile cu încălzirea la centralele termice au fost similare costurilor la apartamentele legate la sistemul centralizat", a subliniat el. 


Pe de altă parte, nemulțumirile acestora au apărut pe partea de confort, din cauza faptului că nu mai sunt încălzite toate camerele în tot blocul și pe pereții reci, în unele apartamente, a apărut mucegaiul, iar în șifoniere la fel, oamenilor le-au mucegăit hainele și încălțămintea. În plus, poluarea făcută de centralele de apartament în aceste blocuri care sunt complet deconectate, generează o anvelopă de gaze în jurul blocului, iar locatarii simt acest lucru atunci când se apropie de bloc sau când deschid ferestrele și intră gazele arse de la centralele care sunt în funcțiune. "Aceasta este situația. Așadar, pentru un avantaj care părea inițial extraordinar din punct de vedere al costurilor cu căldura, au apărut apoi o mulțime de dezavantaje pe care locatarii nu le-au prevăzut", a încheiat Popa.


Comentează știrea

18 comentarii. Pagina 1 din 2. Click pe pagina dorită : 1 2 
SRI
9 mai 2017
RADET

Radet c-ta sunteti cancerul acestui asa zis oras ..am solicitat prin adresa de email sa faceti public salariile directorilor si a celorlati cretini din birouri conform legii 544 -2001 si ati raspuns cu hai sictir nenorocitilor ..nu o sa fiti niciodata eficienti si narodul nu are incredere in radet ptr k furati pe fata cetateanul ..toate pierderile de pe traseu le suporta prostimea si voi aveti salarii colosale ..nesimtitilor !

psd uraste oamenii. ne-o demonstreaza zilnic
9 mai 2017
De ce este tinut Popa de 28 ani?

De ce este tinut acest om de 28ani in post de director cand rezultatele lui sunt dezastruoase? Ce a facut acest director in 28ani pt eficientizarea radet? Ce investitii a facut pt reducerea pierderilor si micsorarea costurilor? Acest director nu a automatizat inca toate punctele termice din oras!!! Acest director nu a gasit solutii pt scaderea gcal, acest director nu vrea sa puna microcentrale pe gaz in punctele termice pt a scadea gcal la jumatate,acest director nu comunica cu oamenii, acest director nu da socoteala de nimic!!! Acest director da dovada de management defectuos- asa se numeste pompos, nu se mai zice incompetenta- si totusi nu este pus sa raspunda pt asa ceva. A distrus un mastodont dar nimeni nu-l intreaba nimic. SRI, serviciile, DNA, ANAF de ce nu se apropie macar de el? Cine il apara? Si acum vine cu solutia: sa le taiem la prosti subventiile. Din partea unui copil oligofren retardat ne-am fi asteptat la asa o solutie, dar nu din partea unui manager al radet! Atat poate omul,atat il duce capul? Pt asta incaseaza salarii imense? E de plans psd pt ca nu au oameni macar cu un nivel scazut de inteligenta si de scoala si care sa fie in stare sa gaseasca solutii acolo unde sunt pusi!!!

un constantean care va ureaza de bine zilnic
9 mai 2017
Mizeaza pe prostia si saracia oamenilor. v-au dat 27 ani circ cu prostituate si manelisti la tv, v-au spalat pe creier si acum culeg roadele: nici nu mai sunteti in stare sa reactionati

Intr.adevar, vi s-a spus in campania electorala sa votati psd pt ca celelalte partide noi nu au oameni cunoscuti, nu stiu nici sa gaseasca salile din parlament, nu au experienta psd. Mircea Badea de la A3 ii facea praf in acest fel infantil pe cei de la USR. Acum aveti 4 ani sa regretati si sa va caiti pt votul pe care l-ati dat. E haos si dezbinare in tara, din decembrie se lupta si ii intereseaza doar o singura lege, cea de gratiere a infractorilor de care nu v-au spus nimic in campanie. De adevaratele pr ale oamenilor nici nu pomenesc, nu le discuta macar, nu se intereseaza de ele. Sunt obsedati doar de legiferarea furtului ?!?

Suportati consecintele
9 mai 2017
Va bucurati ca ati votat psd?

Dragi ziaristi, ati uitat sa spuneti oamenilor ca si energia electrica, curentul electric se va liberaliza si va disparea subventia definitiv de la 1 octombrie. Mai sunt de trecut doar 2 etape: de la 1 iulie si de la 1 octombrie. Asa ca veti plati mai mult si la Enel. V-a dat psd cativa lei la pensie, dar o sa va ia din buzunar insutit !

k
9 mai 2017
plm

In Copenhaga nu sunt hoti la nivel de conducere asa cum sunt la noi,si nu au manageri ca nea liviu.In Constanta nici macar nu avem coruptie.Avem un sistem mafiot bine pus la punct protejat de toate institutiile statului si supervizat de sri.Constanta=cel mai corupt oras din tara unde pentru cetateanul de rand nu se face nimic,Nicodata.

ady
9 mai 2017
Acelasi articol de kakat repetat la 2--3 luni. Soluția este DEBRANSAREA si centrala pe gaze

Acelasi articol repetat la 2-3 luni in fiecare an. Rușine!!!!

Constantean
9 mai 2017
Subvenții in functie de venit

Cei cu salarii si pensii foarte mari de ce au nevoie de subvenții?

@ Constantean
9 mai 2017
Raspuns

Pentru ca cei cu salarii si pensii foarte mari nu au nicio obligatie ,morala si nici legala sa-ti plateasca tie caltura.Sectoarele/regiile subventionate sunt ineficiente.Subventia este o povara pentru comunitate sau pentru tara daca este la nivelul tarii.Subventia este expresia ineficiantei sau a falimentului.Subventia este ca glasul cucuvelei care canta pe casa nuribundului.Cucuveaua asta canta de mult timp pe casa RADET-ului.Aveti grija ca si in Primaria lui Fagadau mai canta o cucuvea.A subventiona o regie falimentara inseamna a subventiona lenea,prostia,risipa si nepasarea.Subventia este o solutie doar pentru scurt timp, in perioade de tranzitie,sau de retehnologizare,refinantre.Subventia nu este o solutie definitiva sau pe 27 de ani asa ca puturosii astia.Sfarsitul RADET-ului nu depinde de balivernele si minciunile lui Poapa.Sfarsitul vine brusc,intr-o zi.Mai devreme sau mai tarziu Primaria va fi obligata sa renunte la subventii.Ai inteles,constanteanule ?

Răspuns la: Subvenții in functie de venit
Adăugat de : Constantean, 9 mai 2017
Cei cu salarii si pensii foarte mari de ce au nevoie de subvenții?
Nazi
9 mai 2017
opinie

Și cei care stau la casa sau la bloc și au o centrală pe gaze cine îi subvenționeză ? Nu mai poți vinzi si ei o garsonieră, sunt atâtea case in afara Constanței la un preț mic iar căldura costa o pensie pe tot anul. Ajutoare se dau și acolo. Ați citit programul de guvernare, ați votat PSD acum de ce vă plângeti !

geo
9 mai 2017
vindeti si plecati

NU VA PERMITETI VIATA DE LA ORAS FACETI DRUMUL RETUR LA SAT DE UNDE MAREA MAJORITATE A-TI VENIT. VINDETI APARTAMENTELE SI CUMPARATI LA SAT CASE ACOLO TE INCALZESTI CAT VREI, CUM VREI , DACA VREI. PT PENSIONARI E CHIAR INDICAT VIATA LINISTITA, AER, MAI CRESTI O PASARE, BLABLA, MANCARE BIO. DACA S-AR INTAMPLA ACESTA MURATE AR MAI SCADEA PRETURILE LA APARTAMENTE, CA SI ASA PRETURILE AU LUAT RAZNA PENTRU NISTE PERETI, SI SATUL AR REVENI CAT DE CAT LA VIATA, CA TOT VA PLANGETI CA SATELE DISPAR

18 comentarii. Pagina 1 din 2. Click pe pagina dorită : 1 2 

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.434 secunde