RADET devine istorie! De ce este nevoie de o nouă societate de termoficare la Constanța?

Sâmbătă, 23 Ianuarie 2021
1528
Municipiul Constanţa va avea o nouă societate care se va ocupa de furnizarea căldurii şi apei calde către consumatorii care încă mai sunt racordaţi la sistemul centralizat de încălzire. Măsura era necesară deoarece, cu RADET în insolvenţă, nu se puteau face investiţii cu fonduri europene, pentru modernizarea reţelei de încălzire a oraşului.

Consilierii locali constănţeni, reuniţi vineri, într-o şedinţă extraordinară, au aprobat, în unanimitate, două proiecte de hotărâre importante, care vizează reorganizarea serviciilor de încălzire a populaţiei. Astfel, au fost votate Planul de reorganizare al RADET Constanţa, aflat în insolvenţă, şi înfiinţarea societăţii Termoficare Constanţa SRL, în vederea preluării serviciului public de transport, distribuţie şi furnizare a energiei termice, în cadrul sistemului de alimentare centralizată cu energie termică în municipiul Constanţa.

Potrivit administratorului special al RADET, Liviu Popa, intrarea în insolvenţă a regiei are mai multe cauze. Acesta vorbeşte despre decontarea cu întârziere de până la trei ani a subvenţiei la căldură acordată populaţiei, fapt ce a generat penalităţi din partea furnizorilor şi acumularea de datorii istorice, dar şi lipsa de investiţii în întreaga infrastructură de termoficare a municipiului Constanţa. „Diminuarea portofoliului de clienţi începând cu anul 2011 ca urmare a eliminării subvenţiei la căldură acordată de administraţia publică locală este o altă cauză. Această decizie a generat un fenomen de migrare a consumatorilor către surse alternative de încălzire, în special centrale de apartament, chiar dacă începând cu toamna anului 2014 a fost acordată din nou această subvenţie”, a mai precizat Liviu Popa.

Investiţie de aproape 50 milioane de euro

Toate problemele de la RADET vor culmina însă cu imposibilitatea iminentă de a mai obţine licenţa de la Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei. Aşa se face că autorităţile locale sunt obligate să ia urgent măsuri astfel încât să poată continua asigurarea serviciului de încălzire către populaţie. Acesta este şi motivul pentru care Primăria Constanţa a decis constituirea societăţii Termoficare Constanţa.

„Este imperios ca, în perioada următoare, să înceapă reabilitarea reţelei de transport şi distribuţie a agentului termic primar de la CET la punctele termice. Este vorba despre o investiţie de 49 milioane de euro. Aici se produc cele mai mari pierderi. Efortul pentru subvenţia acordată anul trecut a fost de 60 milioane de lei, dar cea mai mare pierdere este pe reţeaua de transfer. Într-un an, media pe zi a pierderilor este 250 de tone de apă”, a explicat viceprimarul Ionuţ Rusu.

În urma analizei posibilităţilor de finanţare, a fost decisă accesarea de fonduri europene. Şi, cum unul dintre criteriile de eligibilitate pentru obţinerea finanţării este ca societatea respectivă să nu fie în insolvenţă, s-a luat hotărârea înfiinţării noii societăţi. Tot în şedinţa de vineri, a fost votată componenţa Consiliului de Administraţie provizoriu al viitoarei societăţi. Este vorba despre Iulian Gropoşilă, Liviu Popa, Monica Anca Moroianu, Bogdan Bădescu şi Laurenţiu Chirtop.



Pagina a fost generata in 0.334 secunde