Proprietarii de clădiri vor avea obligaţia să cureţe faţadele, să le tencuiască ori să le zugrăvească

330
Proprietarii de clădiri vor avea obligaţia să cureţe faţadele, să le tencuiască ori să le zugrăvească - 1-1604419453.jpg

Articole recomandate

Proprietarii de clădiri, indiferent dacă sunt instituţii publice, persoane fizice sau juridice, vor avea obligaţia, prin lege, de a întreţine în stare corespunzătoare clădirile din proprietate, precum şi anexele acestora. Proprietarii vor trebui să cureţe faţadele locuinţelor şi construcţiilor aflate la stradă, să le tencuiască ori să le zugrăvească periodic şi să asigure inclusiv repararea sau spălarea geamurilor ori a vitrinelor imobilelor din proprietate, informează Agerpres.


Hotărârea a fost luată prin adoptarea de Camera Deputaţilor, care e for decizional, a unui proiect de lege referitor la obligaţiile pe care le au instituţiile şi persoanele fizice sau juridice în gospodărirea localităţilor urbane şi rurale.


Potrivit proiectului adoptat, autorităţile şi instituţiile publice, precum şi persoanele fizice şi juridice au obligaţia să efectueze lucrările de întreţinere şi curăţenie a clădirilor şi terenurilor aflate în proprietatea sau în folosinţa lor, a anexelor acestora, a incintelor, împrejmuirilor, precum şi a oricăror alte spaţii utilizate de acestea.


Persoanele fizice şi juridice au astfel obligaţia să asigure îngrijirea clădirilor şi terenurilor aflate în proprietatea sau în folosinţa lor, a anexelor gospodăreşti, curţilor, împrejmuirilor şi să păstreze ordinea şi curăţenia pe străzi, drumuri, în pieţe, parcuri şi grădini, în celelalte locuri publice, precum şi în mijloacele de transport în comun, prevede proiectul.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.3281 secunde