Proiecte cu fonduri europene, la Poșta Română, de peste 800.000 de euro

108
Proiecte cu fonduri europene, la Poșta Română, de peste 800.000 de euro - postaromanacuunpasmaiaproapedepr-1449492848.jpg

Articole de la același autor

Compania Națională Poșta Română intenționează să demareze, până la sfârșitul anului 2016, proiecte cu finanțare europeană estimate la aproximativ 800.000 de euro. În perioada iulie 2014 - decembrie 2015, compania a finalizat un proiect de instruire a angajaților de peste 55.000 de euro, prin Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (POSDRU) 2007 - 2013. Alte patru proiecte, în valoare de 44.000 de euro, sunt în curs de implementare.


Peste 370 de angajați ai Poștei Române au fost instruiți, în ultimul an și jumătate, ca agenți de securitate, manageri de proiect și experți în achiziții publice. Proiectul a adus o economie de peste 247.000 de lei (55.000 de euro) la bugetul companiei. Alte patru proiecte, cu termene diferite de implementare – dintre care cel mai îndelungat fiind până în martie 2018 -, au ca linii de finanțare POSDRU 2007-2013, Erasmus+ și Comisia Europeană (DG Enterprise and Industry și DG Employment). Ele vizează atragerea de forță de muncă înalt calificată, instruirea de angajați front-office, schimburi de experiență cu specialiști străini din domeniul poștal sau dezvoltarea unor noi relații de colaborare cu mari companii din sectorul poștal. 


În prezent, Poșta Română așteaptă aprobarea unui nou proiect, "Antigen", finanțat prin Comisia Europeană, în cadrul programului Orizont 2020. Acesta a fost depus în luna august a acestui an și este coordonat de AIT Austrian Institute of Technology. Poșta Română este partener și are un buget alocat de 213.000 de euro. Obiectivul principal al proiectului este îmbunătățirea abilităților de apărare a organizațiilor împotriva atacurilor cibernetice.


Specialiștii în fonduri europene de la Poșta Română intenționează să depună, anul viitor, alte trei proiecte, în valoare totală de 530.000 de euro. Acestea sunt finanțate prin Orizont 2020, Erasmus+ Franța și Erasmus+ România. Proiectele vizează instruirea angajaților în domenii ca Marketing, Vânzări sau Asigurări, achiziționarea de echipamente IT&C și dezvoltarea de produse și servicii comune cu alți operatori poștali din Europa. 


Poșta Română derulează și alte proiecte cu fonduri nerambursabile. Astfel, compania a implementat două proiecte finanțate de Uniunea Poștală Universală (UPU), în valoare de 570.000 de dolari. Alte două proiecte, în valoare de 430.000 de dolari, sunt în curs de implementare, și ele vizează optimizarea procesului de livrare a corespondenței.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3899 secunde