Proiect european la spitalul județean. Bolnavii cu cancer colorectal, îngrijiţi la cele mai înalte standarde

752

Articole de la același autor

Vicepremierul Raluca Turcan şi ministrul Fondurilor Europene, Marcel Boloş, au fost prezenţi, miercuri, la Constanţa, unde au susţinut o conferinţă de presă, în cadrul căreia s-a discutat despre un proiect extrem de important pentru bolnavii din judeţul nostru, care suferă de cancer colorectal. La eveniment au participat şi Mihai Lupu, dr. Cătălin Grasa, actual manager al spitalului, dar şi dr. Ioan Tofolean, care îl va înlocui pe acesta în funcţie.

Întâlnirea a avut ca teme de discuţie identificarea soluțiilor privind modernizarea Spitalului Clinic Județean de Urgență Constanţa și dotarea acestuia cu echipamente, precum și înființarea unui spital de pediatrie în municipiul Constanța. În acest sens, au fost identificate două posibilități de modernizare a unității medicale, prin Planul Național de Relansare și Reziliență (PNRR). Astfel, unitatea medicală poate beneficia de fondurile necesare construirii de corpuri adiacente structurii deja existente. În același timp, prin acest program există soluții de finanțare și pentru reamenajarea și modernizarea clădirii spitalului.



„În ultimii 20 de ani, Spitalul Clinic Județean de Urgență nu a primit investiții majore care să îi permită oferirea unor servicii medicale de înaltă calitate. Cu sprijinul Guvernului României am identificat soluțiile prin care să aducem această unitate medicală la standarde europene. Modernizarea unităților sanitare din județul Constanța reprezintă o prioritate atât pentru mine, cât și pentru echipa mea. În cel mai scurt timp, voi iniția proiectele de hotărâre necesare demarării procedurilor în vederea depunerii și obținerii finanțărilor prin Planul Național de Relansare și Reziliență, în vederea modernizării unității medicale”, a declarat președintele Consiliului Județean Constanța, Mihai Lupu.

De asemenea, tot ieri a fost punctată și soluția privitoare la înființarea unui spital de pediatrie în municipiul Constanța. În acest sens, există posibilitatea preluării de către Consiliul Județean Constanța a unei structuri medicale deja existente și modernizarea acesteia prin Programul Operațional de Sănătate.





Constanţa va avea peste 50.000 de beneficiari

Precizăm că în cadrul vizitei de lucru de la spital a fost semnat proiectul „Screening - Cancer Colorectal”, proiect care are ca obiectiv creșterea numărului de persoane care beneficiază de programe de sănătate și de servicii orientate către prevenție, depistare precoce, diagnostic și tratament. Pe viitor, peste 50.000 de persoane cu vârsta cuprinsă între 50 şi 74 de ani, din județul Constanța, vor beneficia gratuit de screening pentru identificarea cancerului colorectal.

Cu această ocazie, vicepremierul Raluca Turcan a anunţat semnarea proiectului între Ministerul Fondurilor Europene şi conducerea Spitalului Judeţean Constanţa, prin care va putea fi realizat screening-ul pentru cancer colorectal. „Este un nou program de prevenţie pe care l-am semnat împreună cu Ministerul Fondurilor Europene, după deblocarea acestor programe, odată cu preluarea guvernării. Săptămâna trecută, am semnat un proiect similar la Institutul Clinic Fundeni, astăzi semnăm aici la Constanţa, urmează să mai avem astfel de proiecte, întrucât şi în strategia actuală, dar şi în strategia viitoare de sănătate partea de prevenţie ocupă un loc extraordinar de important. Beneficiari ai acestui proiect sunt aproximativ 50.000 de persoane, iar valoarea este de aproximativ 23,7 milioane de lei”, a afirmat Raluca Turcan.



În plus, ea a mai anunţat că va fi achiziţionată aparatură medicală în valoare de 7,5 milioane de euro pentru unităţile sanitare din judeţul Constanţa. „Aş dori să mai menţionez faptul că tot împreună cu Ministerul Fondurilor Europene, pentru Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Sfântul Apostol Andrei vom mai semna şi decontarea achiziţionării de aparatură medicală, în valoare de 7,5 milioane de euro, dintr-un total de achiziţie de aparatură medicală, pentru întregul judeţ Constanţa, de 37,5 milioane de euro. Aşa cum am spus, judeţul Constanţa are nouă proiecte, Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă are un proiect de 7,5 milioane de euro, iar Spitalul Mangalia are, de asemenea, un proiect de 5 milioane de euro”, a adăugat Raluca Turcan.

Ministrul Fondurilor Europene, Marcel Boloş, prezent la eveniment, a afirmat că testul pentru depistarea cancerului colo-rectal costă aproximativ 200 de euro şi acum va putea fi realizat în mod gratuit.

„Este un test care costă foarte mult în momentul de faţă, calculele noastre arată că peste 200 de euro se plătesc pentru astfel de teste care sunt făcute în regim de prevenţie. Aşadar, grupul ţintă de beneficiari pe care l-am avut în vedere va putea să efectueze acest test în mod gratuit pentru că începând de astăzi la Spitalul de Urgenţă aceste teste trebuie să fie gratuite”, a completat el.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3672 secunde