"Prietenii mă lăudau că sunt «super bărbat», dar eu eram dependent de sex!"

922

Articole de la același autor

Prietenii îl lăudau că este un "super bărbat" pentru că poate să facă sex foarte des, dar el realiza că se simțea din ce în ce mai rău și că apela la relații sexuale în momente de furie și de deprimare. Este doar unul dintre cazurile de constănțeni care au cerut ajutor specialiștilor pentru dependența de sex!


Problemele legate de sexualitate au fost, conform normelor impuse de societate, de-a lungul timpului, un subiect tabu. Abia în ultimii ani oamenii au început să conștientizeze faptul că modul în care percep relațiile sexuale le afectează viața dar și că problemele lor au soluții pe cale științifică. 


"Atât sexualitatea, cât și exprimarea sexualității sunt părți importante din viața noastră. Exprimarea sexualității ne îmbogățește relația partenerială, creează o conectare prin care împărtășim partenerului și grija față de el, creează intimitate și apropiere fizică și psihică. Sexualitatea și problemele legate de sex au făcut parte dintotdeauna din natura umană, dar problemele legate de sex au fost tratate diferit de-a lungul timpului: ignorare, reprimare și pedepsire. De-a lungul timpului, odată cu evoluția, cu cunoașterea și schimbările culturale, viziunea asupra sexualității s-a mai schimbat în bine, oamenii au început să își exprime mai multe încrederea că nevoile lor sexuale și problemele legate de sex pot avea rezolvare pe cale științifică și nu cu ajutorul poțiunilor sau licorilor de dragoste", a arătat psihologul Mariana State, reprezentantul Centrului "Equitas" Constanța. 


O problemă legată de sexualitate este și dependența. Căci da, a subliniat psihologul, dependența de sex este, la fel ca celelalte forme de dependență (de droguri, de fumat, de alcool, de jocurile de noroc sau de mâncare!), o boală cronică. "Iar această dependență afectează treptat toate domeniile vieții: sănătate, familie, profesie, relații și se caracterizează prin pierderea controlului, tulburări emoționale de tip anxios, depresiv și preocupare excesivă pentru sex", a explicat specialistul. 


Zilnic: site-uri porno, masturbare și sex cu nevasta și amanta!
A.C. este un constănțean de 30 de ani și s-a decis să ceară ajutorul psihologului pentru depresie. În plus, se confrunta și cu o serie de probleme fizice, precum reflux gastrointestinal, colon iritabil și dureri inghinale și anale, care îi afectau considerabil calitatea vieții. Pe parcursul ședințelor de consiliere a ieșit la iveală că, în fapt, bărbatul era dependent de sex.


"Activitatea lui în plan sexual începe de pe la 7 ani, când a descoperit plăcerea masturbării și folosea acest comportament în momentele de furie, frustrare și tristețe. De la 15 ani a descoperit pornografia și a accesat site-urile specializate, iar la 17 ani începe să aibă relații sexuale ocazionale. 


În jurul vârstei de 20 de ani s-a căsătorit, a avut relații sexuale în cadrul cuplului, dar au rămas prezente și celelalte practici", a arătat psihologul constănțean. 


Pe parcursul anilor, manifestările sexuale s-au intensificat: constănțeanul a mărturisit că accesa zilnic site-uri pornografice, își făcea în mod constant amante, iar acasă insista pe relații sexuale cu soția, de mai multe ori pe zi. 


"A apelat la terapie atunci când problemele au devenit grave și nu a mai putut să le nege. Frecvent, dependența de sex este asociată cu normalitatea, cu un apetit crescut, așa cum singur a recunoscut: «Vorbeam cu prietenii, iar ei îmi spuneau că sunt un super bărbat, că probleme apar când nu poți, nu când poți așa de mult!». La fel ca în cazul multora, și pentru A.C. subiectul sexualitate a fost un subiect tabu, tocmai de aceea și cunoștințele sale despre sexualitate erau limitate", a mai punctat psihologul Mariana State. 


Potrivit specialiștilor, numărul celor care admit că au o problemă de această natură este scăzut, astfel că nu se încumetă să ceară sprijin. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3836 secunde