Preoții și credincioșii au donat sânge

Vineri, 21 Februarie 2020
172
Săptămâna aceasta, un grup de preoți și credincioși, însoțiți de către Înaltpreasfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, s-a prezentat la Centrul Regional de Transfuzii Sanguine (CRTS) Constanța pentru a dona sânge. Potrivit reprezentanților Arhiepiscopiei, acțiunea face parte din cadrul protocolului de colaborare încheiat în anul 2018 între instituția de cult și CRTS.
Prezent la activitate, IPS Teodosie a precizat că toți oamenii trebuie să fie solidari unii cu alții. "Mulți semeni de-ai noștri au nevoie de sânge pentru a trăi. De aceea, a dona sânge este un lucru necesar. Noi, slujitorii Bisericii, încurajăm și dăm și exemplu personal prin aceste acțiuni, care sunt un semn de iubire față de semenii noștri. De aceea, îndemn și pe credincioșii cărora le permite sănătatea să vină cât mai mulți să doneze sânge, pentru că, dăruind, obții o bucurie că ai ajutat pe semenul tău, dar și pe tine, împrospătându-ți sângele, cu conștiința că ai făcut o faptă bună la chemarea lui Dumnezeu".





Articole pe aceeasi tema

Pagina a fost generata in 0.2166 secunde