Prăpăd în Constanța după codul portocaliu. 52 de copaci rupți și 15 semafoare distruse

476

Articole de la același autor

Deși nu a venit cu zăpadă multă, codul portocaliu de viscol a făcut prăpăd în Constanța. Rafalele de vânt care, pe alocuri a suflat cu aproape 100 de km pe oră, au provocat numeroase probleme.


52 de arbori au fost rupți și bucăți din ei au căzut pe mașini, provocând pagube materiale, patru stâlpi de electricitate au fost înclinați și a fost nevoie de echipele de intervenție pentru a-i pune în siguranță. De asemenea, 15 corpuri de semafoare deteriorate de vânt și trei panouri publicitare au fost trântite la pământ. 


"În primele 24 de ore, echipele de la Serviciul  Gestionare Spații Verzi din cadrul Primăriei Municipiului Constanța au intervenit în aproape 40 de cazuri de arbori rupți și au degajat carosabilul, trotuarele și aleile dintre blocuri de crengile smulse de vânt și lucrează încă pentru soluționarea tuturor problemelor. Angajații de la S.C. Confort Urban au intervenit de asemenea în trei intersecții în care sistemul de semaforizare a fost deteriorat complet de vreme rea, dar și în alte 12 puncte în care corpurile de semafor au fost avariate parțial.  Au fost repuse pe poziții 50 de indicatoare rutiere și rearanjate corpurile din plastic din sensurile giratorii provizorii", a declarat, purtătorul de cuvânt al Primăriei Constanța, Diana Sobaru.


Odată cu începerea ninsorii, 22 de autospeciale cu lamă, 13 sărărițe și două ATV-uri cu lamă au acționat în cursul nopții de 5 spre 6 februarie, dar și în timpul zilei de ieri pentru degajarea arterelor de circulație principale și secundare, dar și pe trotuare, treceri de pietoni și stații de transport în comun.


Oamenii străzii, puși la adăpost
În centrul de urgență pentru vreme rea, situat pe Șoseaua Mangaliei nr. 86A au fost adăpostite 11 persoane. Acolo beneficiază de condiții civilizate, căldură, apă caldă și mâncare. Conform prognozei Centrului Regional de Meteorologie Dobrogea, vremea se va mai răci și va fi geroasă în week-end. Locuitorii orașului care identifică pe stradă persoane fără adăpost, sunt sugați să sune la numărul unic de urgență, 112, pentru ca aceștia să fie preluați și transportați în adăpost.
De asemenea, constănțenii, agenții economici și asociațiile de proprietari pot semnala permanent orice problemă la Dispeceratul Primăriei Municipiului Constanța, la numărul de telefin 0241/550.055, la Dispeceratul Direcției Generale Poliția Locală - 0241/484.205 sau pe WhatsApp, la numărul 0799/606.142, precum și la Dispeceratul Serviciului Protecție Civilă, Securitate, Sănătate în Muncă și Situații de Urgență - 0737/552.271.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.6852 secunde