Polițiștii locali, premiați pentru merite deosebite, chiar de ziua lor

Joi, 23 Mai 2019
Poliștiștii locali au îmbrăcat haine de sărbătoare marți, 21 mai, și au ales să petreacă Ziua Poliției Locale în mijlocul comunității. Cu acest prilej, 24 de polițiști locali au fost premiați de către primarul Decebal Făgădău pentru merite deosebite în muncă.
Ceremonia a avut loc în sala "Remus Opreanu" de la Prefectura Constanța, fiind un bun prilej pentru oamenii legii de a fi felicitați de către edil pentru tot efortul depus pentru a păstra un oraș frumos, curat și disciplinat. Polițiștii locali care au primit diplome își desfășoară activitatea în domeniile ordinea și liniștea publică, circulația pe drumurile publice, disciplina în construcții și afișajul stradal, protecția mediului, activitate comercială, identificări persoane și dispecerat.


"Oamenii trebuie să aibă încredere în noi și ne mândrim cu uniforma pe car eo purtăm indiferent de domeniul în care activăm. Încă din anul 2011, anul în care a fost înființată, Poliția Locală și-a desfășurat activitatea în respect față de comunitate, în scopul exercitării atribuțiilor privind apărarea drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățeanului, proprietății publice și private", este mesajul pe care îl transmit reprezentanții Poliției Locale Constanța, chiar de ziua lor.