Poliţia Locală, în cartierul Henri Coandă. Zeci de sancţiuni aplicate

604
Poliţia Locală, în cartierul Henri Coandă. Zeci de sancţiuni aplicate - politialocalacampus-1605088690.jpg

Articole de la același autor

Pentru că se întâmplă frecvent ca în campusul social Henri Coandă să locuiască și alte persoane față de cele care își au domiciliul, polițiștii locali derulează permanent acțiuni de verificare a respectării prevederilor OUG 97/2005 privind evidența, domiciliul, reședința și actele de identitate ale cetățenilor români. 


Astfel, în perioada 26 - 30 octombrie 2020, polițiștii locali cu atribuții în domeniul ordinii și liniștii publice au verificat 1.150 de locuințe din campusul social, repartizate în 33 de blocuri, în care au fost legitimate 1.705 persoane. 


În urma verificărilor au fost aplicate 22 de sancțiuni în cuantum de 1.055 lei. 10 persoane au fost sancționate pentru că nu și-au schimbat adresa de domiciliu în imobilul în care locuiesc, 5 proprietari au fost amendați pentru că au găzduit mai multe persoane pentru o perioadă mai mare de 30 de zile și alte 7 persoane au fost sancționate pentru că nu se regăseau în cartea imobilului.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.805 secunde