Ploi abundente și vânt puternic în aproape toată țara, până miercuri seara

271
Ploi abundente și vânt puternic în aproape toată țara, până miercuri seara - ploi-1590928345.jpg
Meteorologii au anunțat că până miercuri, la ora 23.00, în cea mai mare parte a țării, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, cantități de apă însemnate și intensificări ale vântului.


Conform ANM, până miercuri, la ora 23.00, în cea mai mare parte a țării, vor fi averse, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, grindină și vijelii.


"Ploile vor avea și caracter torențial, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare, îndeosebi în jumătatea de nord a teritoriului pe parcursul zilei de duminică (31 mai), se vor înregistra cantități de peste 15...25 l/mp și pe arii restrânse 30...40 l/m", au transmis meteorologii.


Potrivit acestora, duminică (31 mai), la munte, vântul va avea intensificări cu viteze ce vor depăși 70 - 80 km/h, iar la altitudini mari vor fi rafale de peste 90 km/h și trecător se vor semnala precipitații mixte.


Local și temporar, intensificări ale vântului vor fi și în restul teritoriului cu viteze de 45 - 55 km/h.


Sursa: Stirile PRO TV


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.7441 secunde