Plimbată din telefon în telefon pentru a primi decizia de carantinare de la DSP Constanţa

Luni, 25 Ianuarie 2021, 00:00
1062
Transmiterea deciziilor de izolare/carantinare către cei bolnavi de COVID-19 sau care au intrat în contact cu aceste persoane ridică în continuare probleme. O constănțeancă a relatat odiseea prin care a trecut, pentru a intra în posesia acestui document.

Într-o perioadă în care preocuparea principală a tuturor este vaccinarea împotriva COVID-19 cu toate aspectele pe care le ridică – este benefic sau nu vaccinul, unde se pot programa doritorii, fac sau nu parte din categorii de risc – încă apar problemele privind transmiterea deciziilor de carantinare și izolare, de către reprezentanții Direcției de Sănătate Constanța, atât de necesare pentru obținerea concediilor medicale.

O constănțeancă a relatat pentru „Cuget Liber” saga prin care a trecut pentru a obține hârtia respectivă, piperată din plin cu ridicări din umeri și pasarea responsabilității pe la alte uși.

Telefoane peste telefoane, totul în zadar!

La începutul lunii ianuarie, mai precis pe 9 ianuarie, Cristiana B. a aflat că prietena ei cea mai bună, Oana F., a fost confirmată pozitiv cu noul coronavirus. Fiind declarată persoană de contact, pe 11 ianuarie, a intrat în izolare, împreună cu fiul ei de aproximativ doi anișori. „Pe 11 ianuarie am fost sunată și de la DSP, pentru a mi se comunica perioada de carantinare. Cu această ocazie, mi-au fost cerute mai multe informații, printre care datele de contact și numele medicului de familie. Le-am transmis. A doua zi, pe 12 ianuarie, persoana pozitivă cu care am avut contact m-a sunat și mi-a comunicat că medicul ei de familie a primit decizia mea de carantinare. De aici a pornit nebunia: am apelat din nou DSP Constanța, atât pe 12 ianuarie, cât și pe 13 ianuarie, când într-un final am reușit să vorbesc cu cineva, am comunicat eroarea, mi s-a transmis că se va soluționa”, a relatat constănțeanca.

După o săptămână, încă nu intrase în posesia deciziei. „Pe 18 ianuarie, nici eu şi nici medicul meu de familie nu primiserăm decizia de carantinare. Am apelat din nou la DSP și de acolo mi s-a transmis să iau legătura cu medicul de familie al persoanei pozitive și să obțin decizia de la acesta. Am încercat și această variantă, dar medicul respectiv de familie a spus clar și răspicat că nici nu poate fi vorba despre o astfel de procedură, fiind vorba despre un act oficial. Din nou, telefoane la DSP Constanța și la TelVerde”, rememorează constănțeanca dificultățile prin care a trecut pentru o hârtie.

„Într-un final, au început să îmi spună că de fapt mi-au trimis decizia de carantinare și pe 13 ianuarie, dar și pe 18 ianuarie. Dar eu nu primisem nimic. Nici eu, nici medicul meu de familie. Pe 19 ianuarie, am apelat din nou TelVerde, am explicat din nou situația, din nou mi s-a spus că se va soluționa”, a adăugat Cristiana B..

Sesizați cu privire la aspectele semnalate de constănțeancă, reprezentanții Direcției de Sănătate Publică Constanța au analizat cele întâmplate și au constatat că toată încurcătura plecase de la notarea greșită a adresei de email. „Adresa de email declarată la ancheta epidemiologică era greșită. Odată cu remedierea acestei probleme, cazul a fost rezolvat”, ne-au precizat reprezentanții DSP Constanța. Se ridică însă întrebarea de ce un act oficial privind carantinarea unei persoane a ajuns, fără probleme, la un alt medic de familie decât al persoanei respective, dar nu la aceasta și nici la medicul ei de familie?



Pagina a fost generata in 0.2197 secunde