Pleacă asistentele medicale în străinătate!

2611
Pleacă asistentele medicale în străinătate! - db9df5ecec76c3dd3e78471209a290be.jpg
Ne pleacă personalul medical în străinătate!
Este oficial. A început exodul asistentelor și medicilor către spitalele și clinicile din alte țări. Pleacă acolo unde, prin meseria pe care o cunosc, își pot câștiga un trai decent. Acolo unde nu trebuie să trateze pacienții cu algocalmin și vitamine, doar pentru că astea sunt singurele medicamente pe care și le mai permite statul.

Peste 150 de asistente medicale și infirmiere de la Spitalul Clinic Județean Constanța își vor pierde slujbele de la începutul lunii viitoare. Alte câteva sute se gândesc serios să apuce drumul străinătății pentru a-și câștiga existența. Mai ales după ce li s-a tăiat un sfert din leafă. Situația personalului este însă incertă în unitățile medicale din întreg județul. "Nu știu ce se va întâmpla mai departe pentru că majoritatea asistentelor din spitalul nostru vor să plece să lucreze în străinătate", a declarat, pentru "Cuget Liber", directorul Spitalului Medgidia, dr. Stere Bușu.
Multe asistente au început deja să se intereseze de locuri de muncă peste hotare. Potrivit directorului adjunct al Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă din Constanța, Emilia Murineanu, în ultima perioadă
s-a observat o creștere a soli-citărilor de locuri de muncă în străinătate în domeniul medical. "Au început să vină din ce în mai multe asistente să se intereseze despre posturile disponibile și să se înregistreze în baza de date
a rețelei de locuri de muncă Eures", a precizat reprezentantul AJOFM.

1.200 de euro lunar, leafa unei asistente
Potrivit acesteia, oferta de locuri de muncă în străinătate în domeniul medical este destul de bogată. În timp ce Ministerul Sănătății din țara noastră concediază pe capete personalul medical, Ministerul Sănătății din Malta caută să angajeze 220 de asistente. Salariul oferit este de minimum 13.809 euro și maximum 18.114 euro pe an, după o perioadă de cinci ani. Asistentul medical cu certificat poate primi chiar un salariu mai mare, între 15.668 euro și 18.114 euro pe an, iar asistentul medical specialist între 16.690 de euro și 19.374 de euro pe an, după un stagiu de specializare. De asemenea, tot în Malta se caută farmaciști. În comparație cu retribuția la maximum 1.000 de lei din țară, salariile lor ar putea ajunge de la 15.873 de euro până la 18.556 de euro pe an, după opt ani de serviciu sau șase ani. Dacă a urmat o școală post-universitară, salariul poate depăși 16.919 euro, până la 19.840 de euro pe an.

Medic chirurg pentru 5.000 de euro pe lună
Oferta include și posturi pentru medici. "Deocamdată nu am avut solicitări din partea doctorilor. Probabil că ei își caută job-uri în străinătate și pe alte căi sau prin alte rețele. Prin Eures avem două posturi de doctor specialist în Slovenia, la Bolnisnica Sezana, Cankarjeva Ulica, cu salariu de aproximativ 2.600 de euro pe lună, și un post de medic chirurg în Suedia, la Clinica de chirurgie spinală Strangnas, cu un salariu oferit între 4.500 și 6.000 de euro pe lună", a explicat Emilia Murineanu.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.2027 secunde