Planurile constănțenilor pentru vacanțele în străinătate, date peste cap!

230
Planurile constănțenilor pentru vacanțele în străinătate, date peste cap! - traficlagranita-1583962034.jpg

Articole de la același autor

Traficul prin punctele de trecere a frontierei de pe raza județului Constanța a fost în scădere în ultima săptămână, potrivit datelor statistice centralizate la nivelul Gărzii de Coastă. Spre deosebire, în Vama Nădlac, de exemplu, într-o singură zi au fost înregistrate aproximativ 10.000 de intrări în țară, în special din state afectate de răspândirea coronavirusului. 


Astfel, în intervalul 10 - 11 martie, prin punctele de trecere a frontierei din Constanța au intrat și au ieșit aproximativ 3.700 de persoane și 1.720 de mijloace de transport. Valorile sunt la jumătate față de același interval din anul 2019, când au fost înregistrate 6.900 de persoane, care au intrat și au ieșit din țara noastră. 


Polițiștii de frontieră spun că numărul celor care au tranzitat granița a fost în scădere de la începutul lunii martie, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut. Astfel, în intervalul 3 - 10 martie, prin punctele de trecere de la granița cu Bulgaria au tranzitat 31.720 de persoane, aflate în 12.100 de vehicule. Comparativ, anul trecut, au trecut granița 32.255 de persoane, în 11.210 vehicule. 


O explicație a reducerii traficului prin punctele de frontieră din județul Constanța este faptul că, în contextul răspândirii coronavirusului, constănțenii au renunțat la excursiile peste graniță. Nici zilele de 1 și 8 martie, care în anii trecuți erau prilej de deplasări romantice în peisaje deosebite nu i-au mai convins pe constănțeni să plece peste graniță! 


 "A scăzut apetitul românilor pentru excursii în străinătate, în această perioadă, atât către țările limitrofe, cât și pentru țări precum Italia sau Spania, unde există risc de răspândire a coronavirusului destul de ridicat. Iar faptul că după revenirea în țară ar putea fi obligați la izolare, la carantină, îi determină să își reprogrameze deplasările pe care le aveau planificate în această perioadă", afirmă Cristian Bărhălescu, managerul unei agenții de turism constănțene. 


Ba mai mult, potrivit acestuia, oamenii nu se înghesuie nici pentru excursiile în străinătate din timpul verii. În schimb, încă se vând bine pachetele pentru litoralul românesc. "În momentul de față, litoralul românesc încă se vinde, pentru că așteptările sunt ca într-o lună să treacă acest val de epidemie. În schimb, deciziile de cumpărare pentru excursie în străinătate au scăzut foarte mult. Cererile pentru străinătate au scăzut cam la 50%. Oamenii sunt în așteptare, vor să vadă cum va evolua situația. Se compensează prin faptul că în ianuarie și februarie au fost creșteri pe unele pachete și de 70%, față aceeași perioadă a anului trecut", a mai arătat Cristian Bărhălescu. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 1.321 secunde