Plaja Modern intră în secolul XXI! Au fost dărâmate clădirile ceaușiste și a început reamenajarea zonei

Duminică, 14 Mai 2017
20916
Plaja Modern din Constanța este una dintre cele mai mari de pe tot litoralul românesc. Constănțenii o preferă pentru că este în centrul orașului, este întinsă și are apa mică la mal. Și turiștii care se cazează în oraș merg vara tot la plaja Modern. Însă vara aceasta vor avea cu toții o surpriză plăcută, cel puțin așa promit autoritățile locale.

Toată zona a intrat într-un amplu proces de reamenajare, vor fi curățate aleile și scările de acces, va fi igienizată faleza și vor fi tăiate bălăriile de pe mal. Deja primul pas a fost făcut și, la sfârșitul săptămânii trecute, au fost demolate toate clădirile vechi, de la baza plajei. Toate vestiarele, dușurile, toaletele de pe vremurile ceaușiste au dispărut, iar în locul lor vor fi amenajate altele moderne.

"Au fost dărâmate clădirile vechi și se intenționează amenajarea întregii zone. Lucrările se vor desfășura susținut, astfel încât să fie gata până la 1 iunie", a declarat, pentru "Cuget Liber", purtătorul de cuvânt al Primăriei Constanța, Ionela Halciuc.



Plaja Modern intră în secolul XXI! Au fost dărâmate clădirile ceaușiste și a început reamenajarea zonei - fotofondplaja3-1494762052.jpg

Taluzurile doar igienizate… sunt proprietate privată!

Potrivit acesteia, vor fi aduse toalete ecologice și toate construcțiile vor avea caracter temporar și vor fi realizate din materiale ușoare. În ce privește zona de mal, se vor face lucrări de întreținere a scărilor de acces, dar și a spațiului verde.

"Taluzul este proprietate privată, cu excepția unor porțiuni. Însă acolo se face curat în permanență, fiind implicate persoanele care primesc ajutor social", a mai spus reprezentantul primăriei.

În anii următori, plaja Modern va mai suferi și alte transformări. Potrivit proiectului de reabilitare a plajelor și stopare a eroziunii costiere, ce este în lucru la Administrația Bazinală de Apă Dobrogea Litoral, zona va fi complet refăcută, inclusiv din punct de vedere peisagistic.

Cel mai mare concert vine la Constanța

Sâmbătă, 17 iunie, de la ora 16.00, Plaja Modern va găzdui un concert uriaș, Forza Zu, unde vor urca pe scenă cei mai tari artiști români ai momentului.

Plaja Modern intră în secolul XXI! Au fost dărâmate clădirile ceaușiste și a început reamenajarea zonei - fotofondplaja7-1494762317.jpg

Este vorba despre Carla’s Dreams, Delia, Andra, Inna, Randi, Jo, Grasu XXL, Guess Who, 3 Sud Est, Lidia Buble, Adrian Sînă, Alina Eremia, Lora, Irina Rimes, Raluka, Feli, Vescan, La Familia, Nicole Cherry, Ruby, Ami, The Motans, Fly Project, Andreea Bălan și Daniel Iordăchioaie.

Intrarea este liberă. 


Articole pe aceeasi tema

Pagina a fost generata in 0.3029 secunde