Piețele din Constanța, dezinfectate cu soluții speciale

239
Piețele din Constanța, dezinfectate cu soluții speciale - operatiunile-1584729390.jpg

Articole de la același autor

Piețele I.L. Caragiale, Brotăcei, Tic Tac, Tomis Nord, dar și Bazarul Eliberării au fost supuse joi, operațiunilor de dezinfecție. Iar vineri, echipele au ajuns în Piața Unirii, dar și la sediile RAEDPP Constanța.

Potrivit administrației publice locale, RAEDPP colaborează cu firme autorizate pentru dezinfecția piețelor. Substanțele folosite sunt avizate de Ministerul Sănătății, au un spectru larg de aplicare și au efect bactericid, fungicid și virucid, acționând inclusiv împotriva virusului COVID-19.

În timpul operațiunii de dezinfecție, tarabele și halele sunt eliberate de marfă. Astfel de operațiuni vor continua și în perioada următoare.

Primăria municipiului Constanța, prin RAEDPP, a adoptat o serie de măsuri de prevenție privind îmbolnăvirea și limitarea răspândirii noului coronavirus, COVID-19, astfel încât piețele agroalimentare din municipiu să poată funcționa în continuare în condiții de siguranță, iar constănțenii să se poată aproviziona cu produse proaspete, direct de la producători.

Pe lângă acțiunile de dezinfecție care au loc în această perioadă, toate piețele administrate de Regie au fost dotate cu dispensere de igienizat, puse la dispoziție atât pentru comercianți, cât și pentru clienți. Totodată, în toate piețele au fost lipite afișe, pentru ca toți clienții să fie informați despre măsurile impuse de această situație.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3981 secunde