Peste un milion de dosare digitalizate în primele zece luni ale anului

132
Peste un milion de dosare digitalizate în primele zece luni ale anului - dosaresursabiz-1635792778.jpg

Articole de la același autor

Reprezentanţii Ministerului Muncii au declarat că angajaţii caselor de pensii din întreaga ţară procesează, zilnic, în jur de 26.000 de dosare. În acest fel, s-a ajuns, la acest moment, la un număr de peste un milion de dosare digitalizate în primele zece luni ale anului în curs, acestea fiind necesare pentru a putea fi aplicată recalcularea pensiilor. Mai mult decât atât, în mai puţin de o lună de la suplimentarea numărului de angajaţi la casele de pensii, numărul dosarelor care au fost digitalizate a depăşit numărul dosarelor care au fost procesate în perioada ianuarie - septembrie de către angajaţii care făceau acest lucru suplimentar faţă de sarcinile curente pe care trebuiau să le îndeplinească.

„Astfel, dacă la sfârşitul lunii septembrie aveam în jur de 500.000 de dosare digitalizate, astăzi vorbim despre dublarea numărului şi depăşirea primului milion de dosare pregătite în vederea recalculării. Cu actualul ritm de lucru, am siguranţa că vom finaliza procesul de digitalizare al celor cinci milioane de dosare în timpul asumat, respectiv până la sfârşitul anului viitor. Ulterior, vom demara recalcularea tuturor pensiilor, proces care ar fi putut începe de pe acum, dacă digitalizarea ar fi fost asumată şi demarată din 2019, conform Legii 127 privind pensiile publice”, au precizat aceştia. 



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.7256 secunde