Peste 30.000 persoane au fost angajate în primele două luni ale anului

Joi, 25 Martie 2021, 22:02
268
În primele două luni ale anului 2021 au fost încadrate în muncă 30.299 persoane. Din totalul persoanelor, 13.294 au peste 45 de ani, 6.439 au vârsta cuprinsă între 35 şi 45 de ani, 5.632 au între 25 şi 35 de ani, iar 4.934 sunt tineri sub 25 de ani (dintre care 3.622 tineri NEET). Numărul femeilor încadrate este de 14.608, iar al bărbaţilor de 15.691, ponderea din totalul persoanelor încadrate fiind de 48,21 %, respectiv de 51,79 %. În funcţie de rezidenţă, 16.458 persoane angajate în perioada de referinţă provin din mediul urban, iar 13.841 persoane sunt din mediul rural.

Nivelul de pregătire al persoanelor pentru care a fost identificat un loc de muncă arată că cele mai multe au studii liceale (10.450), profesionale (7.249), gimnaziale (6.254), 3.429 fiind cu studii universitare.

Din totalul persoanelor încadrate prin intermediul ANOFM în primele două luni ale anului 2021, 16.536 fac parte din categoria celor greu sau foarte greu ocupabile. Precizăm că încadrarea într-o categorie de ocupabilitate se realizează ca urmare a activităţii de profilare a persoanelor înregistrate în evidenţele ANOFM.




Articole pe aceeasi tema

Pagina a fost generata in 0.2859 secunde