Peste 3.000 de tineri instituţionalizaţi părăsesc sistemul în fiecare an

166
Peste 3.000 de tineri instituţionalizaţi părăsesc sistemul în fiecare an - tineriinstitutionalizati-1623171401.jpg
În fiecare an, peste 3.000 de tineri părăsesc sistemul de protecţie specială din România, jumătate dintre aceştia provenind din servicii rezidenţiale. Potrivit specialiştilor Asociaţiei „Sociometrics”, 40% dintre aceştia au fost îngrijiţi de rude sau în alte familii decât cea de origine, doar 10% provenind de la asistenţi maternali profesionişti.

Aceştia au precizat că cei mai mulţi dintre tineri părăsesc sistemul de protecţie la vârsta de 18-19 ani (67%), vârsta maximă pentru părăsirea sistemului fiind 26 de ani. Din nefericire, doar 27% dintre cei care au părăsit sistemul de protecţie specială desfăşoară o formă de muncă.

În acest context, Organizaţia Umanitară „Concordia” din România, în parteneriat cu Concordia Bulgaria şi CSR Nest România, au derulat, în perioada ianuarie 2019- iunie 2021, proiectul internaţional „Wings4Youth”, finanţat prin Programul Drepturi, Egalitate şi Cetăţenie al Uniunii Europene.

Proiectul vizează tinerii cu vârsta de 16-21 ani, aflaţi în sistemul de protecţie a copilului din România şi Bulgaria sau care au părăsit acest sistem, dar rezultatele proiectului sunt relevante la nivel european şi vor fi promovate în Europa prin afilierea organizaţiei la Eurochild şi prin alte reţele europene. Prin acest proiect echipa a lucrat cu aproximativ 200 de tineri, peste 120 de profesionişti din sistemul de asistenţă socială şi 45 de IMM-uri din România şi Bulgaria. 



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.5168 secunde