Peste 16.000 de persoane au urmat cursuri de formare în anul 2021

187
Peste 16.000 de persoane au urmat cursuri de formare în anul 2021 - formaresursapresasm-1642682132.jpg

Articole de la același autor

Pe parcursul anului trecut, Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM) a cuprins în programele de formare profesională, în întreaga țară, un număr de 16.560 persoane. Dintre acestea, 11.351 sunt șomeri, iar 2.655 sunt persoane beneficiare de formare la locul de muncă prin programe de ucenicie. De asemenea, 2.211 persoane participante la cursuri de formare profesională fac parte din categoria celor care nu beneficiază de gratuitate, potrivit prevederilor legale în vigoare, şi 313 persoane beneficiază de servicii gratuite, altele decât şomerii.

Totodată, în perioada de referinţă au fost organizate 788 programe de formare profesională gratuite, dintre care 471 programe de calificare/recalificare şi 317 programe de iniţiere, perfecţionare sau specializare. Principalele meserii/ocupaţii, în funcție de numărul de participanți, pentru care s-au organizat programele de formare profesională gratuite pentru şomeri în perioada ianuarie - august 2021, sunt: inspector/referent resurse umane; îngrijitor spații verzi; agent de securitate; operator introducere, prelucrare, validare date; lucrător în comerț; femeie de serviciu; frizer - coafor- manichiurist- pedichiurist etc. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3528 secunde