Pericolul din desaga lui Moș Crăciun! Avertisment privind jucăriile

196
Pericolul din desaga lui Moș Crăciun! Avertisment privind jucăriile - fondatentiejucarii2-1575408098.jpg

Articole de la același autor

Sărbătorile de iarnă se apropie, iar părinții își doresc ca Moș Crăciun să vină cu desaga plină de jucării. Atât reprezentanții Asociației Pro Consumatori, cât și polițiștii atrag atenția asupra jucăriilor dăruite celor mici, astfel încât sănătatea lor să nu fie pusă în pericol. 


Jucăriile se numără printre produsele cele mai căutate în această perioadă, iar oferta este impresionantă. În consecință, Asociația Pro Consumatori desfășoară o campanie națională privind informarea, intitulată sugestiv "Tu știi ce jucărie cumperi copilului tău?". 


Un prim aspect asupra cărora li se atrage atenția părinților este faptul că majoritatea jucăriilor din plastic, fabricate în China, conțin o serie de compuși care afectează sistemul endocrin. 


"Jucăriile din plastic fabricate în China conțin ftalați. Din 2007, Uniunea Europeană a interzis utilizarea la fabricarea jucăriilor a mai multor tipuri de ftalați, care au un efect perturbator asupra sistemului endocrin", arată reprezentanții asociației. 
"Asigurați-vă că ați citit toate etichetele de pe jucării. Fiți conștienți de vârsta copilului și de recomandările de siguranță făcute de către producător! Nu cumpărați jucării care nu au marcajul CE pe produsul propriu-zis sau pe ambalaj. Cu toate că marcajul CE nu este un mod de diferențiere a produselor de către consumatori, el este un angajament din partea producătorului că produsul respectă cerințele aplicabile în materie de securitate impuse la nivel de UE, ele fiind cele mai stricte din lume. Marcajul CE arată că în procesul de fabricație au fost respectate standardele europene armonizate", mai arată aceeași asociație. 


"Întotdeauna cumpărați jucării de la comercianții cu amănuntul cunoscuți și/sau de la puncte de vânzare online de încredere. Comercianții cu amănuntul cunoscuți au grijă de produsele pe care le vând și de obicei  acceptă să primească înapoi produsele necorespunzătoare. Atenție, există și comercianți care nu țin seama de cerințele de siguranță ale produselor pe care le vând și pot să ofere spre vânzare jucării contrafăcute. O atenție deosebită trebuie acordată jucăriilor achiziționate online, jucăriilor primite de copii sub formă de cadouri și jucăriilor cumpărate la mâna a doua", atrag atenția specialiștii. 


XXX 
La rândul lor, polițiștii atrag atenția să se cumpere jucării doar din magazine sau raioane specializate, unde se eliberează documente precum facturi, bon fiscal sau chitanță, de care este nevoie în cazul unei eventuale reclamații. Dacă alegeți să achiziționați din mediul online, evitați operatorii economici care nu afișează datele de contact complete (adresă, telefon, cod de înregistrare fiscală etc.) și care se rezumă la o simplă adresă de e-mail sau la un număr de telefon. Nu plătiți în avans pentru produse comandate prin internet de la persoane necunoscute! Totuși, dacă achiziționați de la persoane fizice, cereți documentele de proveniență ale jucăriilor (factura sau bonul fiscal cu care a fost cumpărat inițial produsul) și certificatul de garanție emis de producător. 


"În cazul jucăriilor considerate periculoase, instrucțiunile de utilizare trebuie să avertizeze în mod complet și eficient asupra pericolelor ce pot apărea în timpul folosirii, dar și modul de evitare a oricărui risc. Lipsa acestor indicații poate duce la folosirea incorectă a jocurilor și jucăriilor. Consultați și recomandările referitoare la vârstă și la siguranță", au atras atenția oamenii legii. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5394 secunde