Pensia de urmaș se acordă și în cazul invalizilor

128
Pensia de urmaș se acordă și în cazul invalizilor - pensiedeurmas-1613500476.jpg

Articole de la același autor

Soțul supraviețuitor poate primi pensie de urmaș și în condițiile în care are pensie de invaliditate de gradul I sau II. Potrivit Casei de Pensii, în astfel de situații, soțul supraviețuitor poate opta între pensia proprie integrală sau jumătate din pensia cuvenită persoanei decedate. Banii pot fi primiți, însă, la împlinirea vârstei standard de pensionare sau dacă se încadrează în gradele de handicap menționate.

Totodată, pensia de urmaș poate fi primită și de copiii care au vârsta de până la 16 ani. Cei cu vârsta cuprinsă între 16 și 26 de ani au dreptul la pensie de urmaș, până la data absolvirii studiilor, dacă urmează o formă de învățământ. De asemenea, copiii urmași, cu vârsta de peste 26 de ani, primesc pensie pe toată durata invalidității de orice grad, dacă aceasta s-a ivit fie înainte de a împlini vârsta de 16 ani, fie în timp ce își continuau studiile, dar înainte de vârsta de 26 de ani. 



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5701 secunde