Pelerinajul de Sfântul Dimitrie cel Nou, doar pentru credincioşii bucureşteni
Articole recomandate
MAE: Atenţionare de călătorie pentru Franța, posibile perturbări ale traficului aerian
24 Aprilie 2024
Ştefan (Poşta Română): Până de sărbători putem livra pensiile; depinde când ne intră banii în conturi
24 Aprilie 2024
Bine de ştiut! Directorul Institutului de Cercetări Alimentare, despre alimentele falsificate vândute românilor, în pieţe şi magazine
24 Aprilie 2024
Un nou concept pe piața muncii: puteţi angaja alte persoane pentru activităţile casnice
24 Aprilie 2024
Pelerinajul de Sfântul Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor, va avea loc în acest an în condiţiile stării de alertă, de duminică până marţi, la eveniment putând participa doar credincioşii bucureşteni, potrivit Agerpres.
"Evenimentul are loc în condiţii excepţionale de protecţie, între 25 - 27 octombrie, cu acces doar pentru cei din municipiul Bucureşti", a declarat, joi, pentru purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, Vasile Bănescu.
Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, secretarul de stat Raed Arafat, a anunţat în urmă cu două săptămâni, după o şedinţă a Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, că participarea credincioşilor la sărbătorile religioase va fi permisă doar celor care au domiciliul în localitatea respectivă.
Credincioşii ortodocşi au prăznuit-o pe 14 octombrie pe Sfânta Cuvioasă Parascheva în condiţiile impuse de starea de alertă, din cauza evoluţiei pandemiei de coronavirus în ţara noastră, tradiţionalul pelerinaj fiind anulat în contextul noilor reglementări anunţate de autorităţi, prin care s-a interzs prezenţa pelerinilor care nu aveau domiciliul sau reşedinţa în municipiul Iaşi.
Comentează știrea
Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Articole din aceeași secțiune
Joi, 22 Octombrie 2020
Joi, 22 Octombrie 2020
Joi, 22 Octombrie 2020
Joi, 22 Octombrie 2020
Joi, 22 Octombrie 2020
Joi, 22 Octombrie 2020
Joi, 22 Octombrie 2020
Joi, 22 Octombrie 2020
Joi, 22 Octombrie 2020
Joi, 22 Octombrie 2020
Joi, 22 Octombrie 2020