Discriminare sau pericol real pentru societate?

Părinți revoltați! "Copiii nevaccinați nu au ce căuta la grădiniță"

5043
Părinți revoltați!

Articole de la același autor

De foarte multe ori, părinții se sperie atunci când aud că în grupă cu puii lor se află copii nevaccinați, pentru că riscul ca ceilalți copilași să contacteze o boală de la aceștia este, cu siguranță, mult mai mare, față de alți micuți care au fost "înțepați" periodic de către medic. Din păcate, și în județul Constanța există sute de copii nevaccinați, dintr-un motiv sau altul.

Cei care refuză vaccinarea ar trebui să se gândească asupra efectelor care pot apărea în comunitatea în care trăiesc cei mici și să nu mai creadă că neimunizarea copiilor este spre binele lor, spun părinții copiilor vaccinați.

"Majoritatea celor pe care îi cunosc și care au ales să nu-și vaccineze copiii au luat decizia în baza unor informații auzite, zvonuri care arată că, dacă fac acest lucru, starea lor de sănătate s-ar putea deteriora sau că ar putea suferi de anumite boli toată viața. Partea proastă este că numărul celor care cred, cu tărie, așa ceva este destul de mare, iar această neștiință a lor ne poate afecta propriii copii. Toată lumea știe că un copil neimunizat se poate îmbolnăvi mult mai ușor decât unul vaccinat. Mai grav, în momentul în care contactează o boală, el reprezintă un real pericol pentru ceilalți din jurul său", ne-a declarat Simona T., mama unei fetițe de cinci ani.

"Părerea mea este că acești copii nu au ce căuta la grădiniță, pentru că la vârsta de 2-6 ani, copiii sunt mult mai sensibili și mai expuși bolilor. Ca urmare, de ce să-i avem lângă noi?", a spus revoltat Ghelase D., un alt părinte revoltat.

De aceeași părere cu acești doi părinți sunt mulți alții.

Obligativitatea vaccinurilor, neprevăzută în lege

Cert este că, la acest moment, nu există legislație care să oblige pe nimeni din această țară să se vaccineze.

"Noi recomandăm și susținem efectuarea vaccinărilor tuturor copiilor care intră în colectivitate. Atenție, mare, însă! Recomandăm efectuarea vaccinărilor, dar nu îi putem obliga pe părinți să-și imunizeze copiii", ne-a declarat dr. Angela State, medic de familie.

La rândul său, dr. Loti Popescu, purtătorul de cuvânt al Direcției de Sănătate Publică Județeană Constanța, ne-a declarat că există un ordin de ministru din anul 1995, care spune că la înscrierea în colectivitate, copiii trebuie să aibă un aviz cu toate vaccinările obligatorii efectuate. Cu toate acestea, nimeni nu poate forța părinții să își vaccineze copiii și peste tot există micuți neimunizați și părinți cu frica-n sân.

"Prea multe nu am ce să spun legat de acest subiect, pentru că nu comentez hotărârile ministerului. Până la urmă, este problema părinților și a medicilor de familie și atât timp cât nu avem o lege care să interzică accesul copiilor care nu au toate vaccinurile, noi ne conformăm! Totuși, noi nu avem copii care să nu aibă niciun vaccin efectuat la nivelul unității noastre", a declarat, pentru "Cuget Liber", Gina Adam, directorul Grădiniței cu program prelungit "Steluțele Mării".

La rândul său, Nicoleta Savu, de la Grădinița cu program prelungit "Perluțele Mării", spune că la înscrierea copiilor în grădiniță, părinții sau tutorii legali au obligația de a prezenta și vaccinările la zi, document medical completat și eliberat de către medicul de familie al minorului.

"Normele în vigoare prevăd că orice copil trebuie să fie admis într-o unitate de învățământ cu imunizările la zi, dar, în același timp, există norme în vigoare care prevăd că nu se poate interzice accesul la educație al copiilor", a precizat managerul.

v v v

Deci, vaccinați sau nu, nimeni nu poate îngrădi dreptul copiilor la educație. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.3493 secunde