Parcare nouă în cartierul Faleză Nord

360

Articole de la același autor

Reprezentanții administrației publice locale din Constanța au anunțat, ieri, că în cartierul Faleză Nord este în curs de amenajare o nouă parcare pentru mașinile riveranilor. În locul garajelor care au fost demolate, lucrătorii SC Confort Urban au început deja curățarea terenului. 


"Vorbim despre lucrări care se desfășoară pe strada Unirii, unde au fost demolate garajele și unde acum se derulează lucrările de infrastructură. În scurt timp, urmează să fie turnat asfaltul, iar parcarea să fie dată în folosință", explică reprezentanții Primăriei Constanța. 


În perioada următoare, astfel de lucrări vor fi făcute și în alte zone ale Constanței. Zilele acestea, vor începe lucrări pe aleea Lăcrămioarei și vor continua, în funcție de stadiul de finalizare a amenajării, pe străzile Cutezători, Solidarității și Prieteniei. De asemenea, vor fi înființate noi parcări în locul garajelor deținute de constănțeni și pe străzile Basarabi, Dezrobirii, Cașin și pe aleea Mălinului. 


"Noile locuri sunt destinate riveranilor care își parcau până acum autoturismele pe trotuare. Facem apel din nou către locuitorii orașului să nu își parcheze mașinile în zonele în care se lucrează, pentru a nu îngreuna intervenția utilajelor!", transmit cei de la Primăria Constanța.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3947 secunde