Păcăliți cu rețete tradiționale pline de chimicale. Cârnații "de casă" din comerț, umpluți cu aditivi

475
1
Păcăliți cu rețete tradiționale pline de chimicale. Cârnații

Articole de la același autor

Nimic nu se compară cu o porție de cârnați fripți pe varză călită sau cu murături, într-o seară friguroasă de iarnă. Dar dacă nu aveți o sursă de cârnați autentici, făcuți în gospodărie, riscați să mâncați chimicale pe varză. Cârnații din comerț nu au nimic de-a face cu cei tradiționali, în afară de etichetă. Rețeta conține mai multe substanțe chimice decât un medicament sau un produs de curățenie. Iar toate acestea, odată intrate în corpul nostru, fac ravagii.

Asociația Pro Consumatori a analizat 116 tipuri de cârnați comercializați în marile structuri comerciale și în magazinele unor producători de produse din carne. Iar rezultatele vă vor îngrozi. Cârnați de casă cu câte opt substanțe chimice, cârnați țărănești cu câte șapte substanțe chimice, cârnați de grătar cu câte patru tipuri de conservanți, cârnați cu soluție de dezghețare a drumurilor, asta este oferta din magazine.

Experții APC au constatat că la 88% din cârnații afumați analizați s-a folosit fum lichid sau aromă de fum, la 84% s-a folosit conservantul nitrit de sodiu, la mai bine de jumătate din cârnați membrana folosită este artificială, adică realizată din alginat de sodiu, celuloză, gumă de guar, lactat de calciu, clorură de calciu, colagen de vită și coloranți. De asemenea, aproape jumătate din cârnații analizați au în compoziție fosfați, conțin apă din belșug și coloranți obținuți din insecte - coșenile. Și, ceea ce este și mai grav, la doar o treime din produse apare menționat pe etichetă procentul de carne din compoziția acestora, iar mai mult de un sfert au, în loc de carne, proteină din soia. Numai 8% din cârnații analizați nu conțin aditivi alimentari.

Tehnici de mascare a unei calități îndoielnice

"Cârnații din oferta actuală mai sunt suspectați de tehnici de mascare a unei calități îndoielnice: se folosește carne separată mecanic fără să fie remarcat acest lucru, deși normele impun producătorilor rigori în această privință. Cârnații din ofertă comună au puțină carne (30 – 40 %) și multe ingrediente, precizate sau ascunse: subproduse de abator, apă, soia, numeroși aditivi, care au rosturile lor: să coloreze, să mențină culoarea și aspectul turgescent (umflat) cât mai mult timp, să prevină procesul de oxidare a compoziției, să inhibe procesele de degradare, să creeze și să mențină gust și aromă plăcute etc.", explică experții.

Interziși copiilor!

Aceștia ne atrag atenția să citim bine eticheta și să încercăm să cumpărăm numai acele produse care nu au o listă lungă de ingrediente, la care sunt specificate cantitatea de carne conținută și membrana naturală.

"Din păcate, cârnații comercializați în hipermarketuri și în magazinele producătorilor de produse din carne, cu mici excepții, nu mai au nimic din consistența, savoarea, gustul și elementele nutritive ale acestui tip de produs, așa cum era fabricat în urmă cu câteva decenii. Dintr-un preparat cu o structură consistentă care se obținea numai din cărnuri de porc, oaie, capră și vită de calitatea întâi, slănină de porc, condimente naturale și sare, astăzi, cele mai multe tipuri de cârnați conțin carne separată mecanic, proteină animală, extracte vegetale, hidrolizate proteice vegetale, fibre vegetale, uleiuri vegetale, amidon, soia, apă și chimicale din belșug. La alegerea unui tip de cârnați trebuie să aveți în vedere atât cantitatea de carne din respectivul produs, cât și principalii nutrienți menționați în declarația nutrițională, respectiv cantitatea de proteine, grăsimi/acizi grași saturați și conținutul de sare. Recomand evitarea acelor sortimente de cârnați care au în compoziție aditivi alimentari, precum monoglutamatul de sodiu, caragenanul, carminul și nitritul de sodiu. Totodată, verificați termenul de valabilitate și condițiile de păstrare din spațiul de comercializare. Din cauza conținutului ridicat de sare și a unor aditivi alimentari cu risc carcinogen, anumite mărci de cârnați nu trebuie să facă parte din alimentația copiilor și a adulților cu afecțiuni cardiovasculare", explică conf. univ. dr. Costel Stanciu, președintele APC.

Comentează știrea

Nume
25 ianuarie 2018
Subiect

Si ce dracului sa mai mancam?!!...de ce nu se interzice comercializarea lor daca sunt atat de otraviti ??

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.449 secunde